Astrograma natală: Semnificaţia planetelor aflate la ascendent

Dacă aţi încercat vreodată să vă realizaţi astrograma natală sau dacă aţi vorbit cu un astrolog, probabil vi s-a cerut mereu, pe lângă data şi locul naşterii, şi ora la care v-aţi născut. Ora naşterii este extrem de importantă, pentru că ea determină ascendentul – iar acesta influenţează întreaga astrogramă şi caracterul persoanei.
Ascendentul fiind atât de important, creşte şi importanţa unei planete, dacă aceasta se află în conjuncţie cu ascendentul. Mai jos, vă prezint semnificaţia pe care o au planetele aflate la ascendent, cu menţiunea că – pentru o analiză corectă şi completă – trebuie avute în vedere şi aspectele pe care respectivele corpuri cereşti le formează cu celălalte elemente ale astrogramei.
Pentru a vă realiza astrograma natală, puteţi să folosiţi pagini de internet specializate (de exeplu astro.com). Verificaţi, apoi, dacă vreo planetă (sau mai multe) se află la cel mult 2-3 grade distanţă faţă de ascendent. Ascendentul este marcat în astrogramă prin literele ASC şi se află unde ar fi ora 9 pe cadranul unui ceas.

Semnificaţia planetelor aflate la ascendent

Soare conjuncţie ascendent: Persoane care impresionează prin simpla prezenţă. Au calităţi de lider, tocmai pentru că impun respect şi conving uşor interlocutorii de ideile lor. În general, e vorba de persoane talentate şi carismatice, care sunt conştiente de impactul pe care îl au asupra celor din jurul lor. În mod pozitiv, acest aspect va fi folosit pentru a-i ajuta pe alţii să îşi recunoască propriile puncte forte şi talente, respectiv să (re)capete mai multă încredere în sine. În mod negativ, Soarele în conjuncţie cu ascendentul se manifestă prin faptul că persoana devine îngâmfată.

Lună conjuncţie ascendent: Persoanele care au Luna la ascendent sunt sensibile, emotive şi au mereu toane. În copilărie, aceste persoane sunt timide şi foarte ataşate de cămin, în special de mama (care probabil este autoritară şi/sau influenţează în mod substanţial caracterul copilului). În general, aceste persoane au un chip rotund şi luptă cu kilogramele în plus. În acelaşi timp, le place să îşi schimbe des înfăţişarea şi au un stil original de a se îmbrăca. Intuiţie foarte dezvoltată, care îi face să simtă cea mai mică schimbare în atitudinea unei persoane.

Mercur conjuncţie ascendent: Persoane inteligente, active, curioase şi extrem de comunicative. Ar putea aborda o carieră care ţine de comunicare (scriitor, jurnalist, etc.), de comerţ sau de transport. Ca aspect negativ, ar fi de menţionat faptul că tind să spună prea multe despre sine, le e imposibil să aibă un secret. De asemenea, e foarte important să înveţe să şi asculte, nu doar să vorbească.

Venus conjuncţie ascendent: Persoane carismatice, elegante, atractive şi prietenoase. Iubesc artele şi tot ce este frumos – de aceea vor pune un (uneori prea) puternic accent pe aspectul fizic al lor şi al altora. Venus la ascendent le-ar putea aduce şi o anumită stabilitate financiară, în funcţie de celălalte aspecte din astrograma natală. Un aspect extrem de bun pentru cei care vor să urmeze o carieră bazată (măcar parţial) pe aspectul fizic: actorie, modelling, etc.

Marte conjuncţie ascendent: Cei care îl au pe Marte la ascendent sunt activi, atletici, impulsivi şi ambiţioşi, luptă pentru a-şi atinge ţelurile. Vor mereu să îşi impună propriile păreri şi riscă, uneori, să devină agresivi – de aceea e important să înveţe să comunice cu mai mult tact, să fie mai diplomaţi. Acest aspect este favorabil pentru cei care vor să urmeze o carieră în domeniul militar sau pentru cine e interesat de artele marţiale şi de alte sporturi, mai ales dacă acestea necesită un efort fizic ridicat.

Jupiter conjuncţie ascendent: Persoane optimiste şi vesele, pline de umor – prin firea lor, le vor da şi altora încredere că totul se rezolvă. Vor dori mereu să îşi lărgească orizontul cunoaşterii, indiferent că o fac călătoriind, studiind sau prin intermediul religiei. În general, aceste persoane au probleme cu greutatea, luptând cu surplusul de kilograme.

Saturn conjuncţie ascendent: În copilărie, e posibil ca aceste persoane să aibă o relaţie proastă sau inexistentă cu tata, lucru care îi va determina să nu aibă încredere în propriile forţe şi să aibă o aversiune faţă de persoanele autoritare. Persoanele cu Saturn la ascendent sunt mature (chiar şi în tinereţe) şi gândesc practic. Cu timpul, îşi pot căpăta încrederea în sine şi chiar să ajungă persoane cu autoritate, lideri.

Uranus conjuncţie ascendent: Persoane rebele, neliniştite, independente, care doresc să fie libere, neîngrădite. Întotdeauna ies în evidenţă, indiferent că e vorba de modul în care se îmbracă, de coafură sau de ceea ce fac. Acest aspect face ca persoanele să fie impulsive şi să vrea mereu ceva nou în viaţa lor. Ar trebui, însă, să înveţe să aibă mai multă răbdare şi să nu facă mereu primul lucru care le trece prin minte.

Neptun conjuncţie ascendent: Aceste persoane pot părea visătoare şi oarecum confuze, dar sunt sensibile şi au o intuiţie bună. Tocmai aceste caracteristici pot face ca nativii să fie buni psihologi şi manipulatori – trebuie doar văzut dacă vor folosi acest talent în mod pozitiv sau negativ. În general, aceste persoane dezvoltă în timp o puternică atracţie faţă de ştiinţele oculte. Din astrogramele pe care le-am analizat până acum, am constatat că cei care au o conjuncţie perfectă Neptun-ascendent au deseori vise premonitorii.

Pluton conjuncţie ascendent: Persoane cu o impresionantă putere de regenerare şi care trec uşor peste schimbările pe care le aduce viaţa. Uneori, ar putea fi chiar nativii cei care forţează apariţia unei schimbări, a unei renaşteri. Pot avea tendinţa de a manipula şi de a domina alte persoane. Mai ales dacă ascendentul este într-o zodie puternică (Berbec, Leu), există riscul de a deveni avizi de putere.

Chiron conjuncţie ascendent: Cei care îl au pe Chiron la ascendent, par chiar şi în copilărie foarte maturi şi înţelepţi. E posibil să aibă o anumită problemă fizică: o cicatrice, o infirmitate – dacă nu există cu adevărat o dizabilitate, e posibil ca persoana pur şi simplu să nu îşi accepte corpul. Vindecarea pe plan spiritual va juca un rol important.Aceste persoane ar putea fi buni consilieri sau învăţători, mai ales că le va plăcea să ajute persoanele slabe, să lupte pentru drepturile acestora.

Lilith conjuncţie ascendent: Persoane cu mult sex appeal: fără a fi neapărat genul “fotomodel”, vor atrage puternic persoanele de sex opus. Sexualitatea joacă un rol important şi poate fi folosită ca mijloc de manipulare. Chiar şi fără a se folosi de atracţia sexuală pe care o exercită, acestor persoane le place să îşi manipuleze semenii.

Junona conjuncţie ascendent: Acest aspect face ca persoana să fie foarte plăcută, un partener de discuţii apreciat de ceilalţi. De asemenea, au un aspect oarecum copilăresc şi inocent, inspiră încredere şi cunoscuţii vor considera că nu riscă nimic dacă intră într-un parteneriat cu aceste persoane (indiferent că e vorba de o relaţie de afaceri sau una sentimentală). În viaţa acestor persoane, căsătoria (sau rolul de partener/ă) este foarte importantă, aproape că sunt disperate să se căsătorească, acest lucru devine un ţel în viaţă.

Ceres conjuncţie ascendent: Persoane cu puternice instincte materne sau care văd procreaţia ca pe un ţel suprem în viaţă. Ar putea urma o carieră în domeniul social sau pedagogic. În funcţie de celălalte aspecte din harta natală, poate nu au aceste instincte atât de dezvoltate – dar prietenii vor căuta mereu protecţie în preajma lor, pentru că nativii au un aer matern.

Pallas Atena conjuncţie ascendent: Persoane inteligente şi combative. S-ar putea să existe o tendinţă spre androginitate (de exemplu un bărbat cu trăsături feminine sau o femeie fără forme, cu aspect bărbătesc).

Vesta conjuncţie ascendent: Aceste persoane sunt foarte ambiţioase şi luptă pentru a-şi atinge ţelurile – pe care le vor şi atinge, chiar dacă drumul spre succes e anevoios. Există, însă, o puternică tendinţă de a se preocupa doar de propria persoană sau de a se concentra doar asupra ţelului propus, neglijând relaţiile, mai ales pe cele sentimentale.

Nodul Nord conjuncţie ascendent: Persoane foarte deschise şi sociabile. Pentru că simt care sunt tendinţele sociale, pentru că înţeleg bine nevoile celorlalţi, nativii se adaptează uşor şi sunt apreciaţi de cei din jur. E, însă, posibil să devină superficiali şi să adopte o anumită poziţie doar fiindcă aşa “e la modă”, nu din convingere. De asemenea, pot să apară probleme privind relaţiile sentimentale.

Nodul Sud conjuncţie ascendent: Cei născuţi cu Nodul Sud la ascendent aproape că vor cerşi atenţia celorlalţi şi ar putea deveni frustraţi când îşi dau seama că nu toată lumea îi vede la fel de pozitiv cum se văd ei. Căsătoria (şi parteneriatele în general) joacă un rol important pentru aceste persoane – şi probabil vor avea o căsnicie fericită.

Punctul Norocului conjuncţie ascendent (apare doar la cei care au în harta natală şi o conjuncţie Soare-Lună): Persoană norocoasă, care are şanse să atingă orice ţel propus. E important, însă, să nu se bazeze doar pe norocul “chior” pe care l-au avut mereu.

error: Material protejat / opţiune dezactivată