Astrograma natală: Interpretarea astrogramei personale

Personalitate, sănătate, familie, dragoste, carieră, bani – acestea şi multe alte informaţii despre viaţa ta le afli din astrograma natală. Iată cum interpretezi astrograma.

Voi posta pe această pagină şi modul în care se realizează „manual” astrograma natală, însă realizarea în acest mod durează mult. În ziua de azi, e mult mai simplu să foloseşti un program de astrologie sau să recurgi la paginile de internet care oferă astfel de servicii.
Înainte de a începe, trebuie să cunoşti data, ora şi locul naşterii. Apoi, foloseşte, de exemplu, pagina aceasta pentru a-şi desena harta natală.

După ce ai realizat astrograma natală, trebuie să analizezi poziţiile şi aspectele elementelor ce apar acolo. Cele mai importante, pe care le vei analiza pe rând:
– poziţia Soarelui: îţi arată zodia din care faci parte şi, astfel, vei putea afla caracteristicile zodiei respective
– poziţia Ascendentului (zodia în care se află)
– aşezarea planetelor în case şi zodii
– aspectele ce se formează între planete

Mai departe, poţi analiza şi poziţia şi aspectele altor elemente: Chiron, Mijlocul Cerului (Medium Coeli), Punctul Norocului (Pars Fortunae), Nodul Nord, etc. Sus le-am enumerat doar pe cele mai importante.

Model: Interpretarea astrogramei natale

error: Material protejat / opţiune dezactivată