Luna în cele 12 zodii, în astrograma natală
În astrologie, Luna are o importanţă aparte. Iată ce înseamnă, în funcţie de locul pe care îl ocupă în astrograma natală.
Zodia în care se află Luna în astrograma natală ne arată în ce domenii reacţionăm mai emoţional, care sunt punctele noastre sensibile, dar ne dă şi informaţii despre relaţia pe care am avut-o cu mama.
Luna în Berbec
Persoană energică şi hotărâtă, dar şi egoistă, irascibilă şi nerăbdătoare. Are grijă ca toţi să îi cunoască nevoile şi dorinţele – dorinţe pe care mama probabil i le-a îndeplinit mereu în copilărie.
Luna în Taur
Reacţionezi greu, mai ales pe plan sentimental. Dar, când te implici în ceva, o faci cu seriozitate. Eşti încăpăţânat(ă) şi te temi de schimbări. În copilărie ai avut nevoie de siguranţă, pe care probabil ţi-a oferit-o mama.
Luna în Gemeni
Persoană neliniştită şi curioasă, care se exprimă bine – cu umor dar şi în mod inteligent. Îşi analizează raţional sentimentele şi se adaptează uşor oricărei situaţii. Persoană căreia i se distrage uşor atenţia. Probabil tocmai de aceea mama a preferat să îi distragă atenţia, ţinând-o ocupată, decât să o lase să se gândească la probleme.
Luna în Rac
Eşti o persoană sensibilă, cu toane şi atrasă de trecut. Trăieşti din amintiri. Mama te-a influenţat puternic şi probabil o va face chiar dacă ai ajuns la maturitate. Vei fi un părinte bun.
Luna în Leu
Persoană ce “străluceşte”, veselă şi sigură pe sine, dar şi uşor de rănit. Mama a avut mari aşteptări de la persoana cu Luna în Leu, probabil tocmai pentru că a văzut că – dacă îşi dă silinţa – are rezultate bune.
Luna în Fecioară
Persoană timidă, căreia nu îi place să îşi exprime sentimentele. În acelaşi timp, persoană harnică şi practică, dornică să ajute. Când are probleme, preferă să se adâncească în muncă şi să nu se mai gândească la ele. În copilărie, a apreciat eficienţa şi buna organizare şi şi-a văzut mama ca fiind harnică şi muncind foarte mult – de aceea acest aspect e important şi pentru această persoană.

Luna în Balanţă
Persoană diplomată, prietenoasă şi romantică, urăşte orice e vulgar şi încearcă să îşi arate sentimentele în modul cel mai “corect” posibil. Nu îşi poate imagina viaţa fără un partener alături. În copilărie, a fost o persoană echilibrată, apreciată de către mamă tocmai din acest motiv.
Luna în Scorpion
Persoană puternică şi pasională, dar şi uşor de rănit şi cu tendinţe de autodistrugere. Nu îşi exprimă direct sentimentele şi – tocmai pentru a şi le ascunde – uneori încearcă să manipuleze lumea din jur. În copilărie, simţea problemele pe care le avea mama şi îşi ascundea nevoile. Chiar dacă uneori are dorinţa de a se răzbuna pe cei care îi fac rău, persoana va prefera să nu se implice în diverse confruntări pe plan emoţional.
Luna în Săgetător
Persoană veselă, optimistă, deschisă şi darnică, cu intenţii bune şi căreia îi place să rişte. Îşi adoră independenţa şi va face orice pentru a o păstra. Încă din copilărie a fost sigură pe sine, mama încurajând acest lucru. Când apar probleme, va analiza totul raţional. Uneori, îi poate răni involuntar pe cei din jur.
Luna în Capricorn
Încă din copilărie ai privit cu seriozitate viaţa, iar acum eşti o persoană echilibrată şi disciplinată, care îşi cunoaşte limitele. Te simţi bine numai atunci când ai succes şi deţii controlul. În copilărie, ai simţit o oarecare distanţă în relaţia cu mama, ceea ce te-a făcut să fii retras(ă).
Luna în Vărsător
Îţi place să crezi că poţi schimba lumea. Persoană nonconformistă, pe care mama a încurajat-o să îşi arate personalitatea. Eşti rebel(ă) şi îţi este greu să îţi exprimi sentimentele – probabil din acest motiv cei din jurul tău de văd ca fiind o persoană rece, distantă.
Luna în Peşti
Persoană sensibilă şi uşor de impresionat. Are o intuiţie bună, dar e şi uşor de rănit, pentru că e foarte emotivă. Fire visătoare. În copilărie, simţea ce se întămplă cu cei din jur, mai ales când avea mama probleme.
Dacă nu vrei să ratezi articolele pe care le voi scrie în viitor, abonează-te pentru a le primi prin e-mail: