Marte retrograd în Berbec (9 septembrie – 13 noiembrie 2020)

Marte va fi în mişcare retrogradă în Berbec, în perioada 9 septembrie – 13 noiembrie 2020. Iată în ce fel ne va influenţa Marte retrograd.

În acest articol scriu detalii despre retrogradarea din 2020, în Berbec. Informaţii generale (inclusiv despre retrogradarea în casele astrologice) găseşti în articolul Marte retrograd: Semnificaţie astrologică şi modul în care ne influenţează.

Marte retrograd în Berbec: Ce înseamnă acest lucru?

Marte reprezintă dinamism, acţiune, iniţiativă, dar şi agresivitate. Acum, se află în Berbec, zodie pe care o domină şi unde se simte în elementul său. Va exista, însă, o perioadă de aproximativ două luni, când Marte este retrograd şi forţa sa scade.

Între 9 septembrie şi 13 noiembrie, Marte va fi în mişcare aparent retrogradă. Retrogradarea ne va afecta pe toţi, dar mai ales pe cei născuţi în Berbec sau cu Ascendentul în Berbec. Puternic afectaţi vor fi şi Capricornii (sau persoanele cu Ascendentul în Capricorn), pentru că Marte retrograd va forma aspecte tensionate cu planetele grele care se află de ceva vreme în Capricorn (Pluton, Saturn, Jupiter).

În mod normal, atât Marte cât şi Berbecul vorbesc despre energie, curaj, determinare, ambiţie şi despre o oarecare agresivitate folosită pentru a ne atinge scopurile. Marte în Berbec amplifică aceste lucruri – motiv pentru care vom observa, de exemplu, un discurs mai agresiv al politicienilor.

Agitația și frustrarea duc la conflicte și accidentări

Când Marte este retrograd în Berbec, ne scade vitalitatea. Energia şi agresivitatea lui Marte există în continuare – doar că le resimţim mai mult în interiorul nostru. Asta înseamnă că vom fi mai agitați și mai nerăbdători, poate vom suferi de insomnie. Pentru toată această energie, mai ales pentru cea negativă, trebuie să găsim un „ventil”. E foarte important să ne descărcăm, să scăpăm de această încărcătură, de exemplu făcând sport sau măcar plimbări scurte. În cealaltă extremă, unii dintre noi poate au tendința să facă sport în mod excesiv. Nici asta nu e bine.

Vorbind despre excese: aceasta este o perioadă bună pentru a ne autoanaliza și mai ales pentru a constata ce ne-a împiedicat în trecut să ne atingem țelurile. Dar Marte retrograd ne-ar putea face să ne gândim de-a dreptul obsesiv la anumite probleme. Mai ales dacă oricum nu ai cum să schimbi ceva, alungă-ți aceste gânduri din minte.

Diverse temeri devin acum mult mai puternice. Ne va lipsi curajul să facem anumite lucruri, ceea ce e chiar bine. Următoarele două luni nu sunt deloc bune pentru a ne implica în activități riscante (de exemplu sporturi extreme). Persoanele care suferă de anxietate vor resimți puternic retrogradarea lui Marte.

Agitația și frustrarea ce se acumulează în noi vor duce la reacții impulsive, la certuri, probleme de sănătate și accidentări. Atenție mai ales când lucrați cu obiecte ascuțite sau cu foc. În ceea ce privește problemele de sănătate, cele mai frecvente vor fi următoarele: dureri de cap sau de dinți, probleme cu inima și cu tensiunea arterială, febră și infecții. De asemenea, problemele de pe alte planuri poate duce și la probleme pe plan sexual. Inclusiv frustrare sexuală poate să apară. Pentru că vom simți mai intens impulsurile sexuale, dar nu îndrăznim să ne satisfacem anumite pofte sau să vorbim despre ele.

Cum treci cel mai bine peste retrogradarea lui Marte

Intervalul de timp în care Marte e retrograd nu va fi ușor. Mai ales că, la un moment dat, în paralel va fi retrograd și Mercur. Dar asta nu înseamnă că trebuie să ne lăsăm pradă disperării. Iată câteva sfaturi pentru a trece cât mai bine peste această perioadă:

  • Găsește metode pentru a te descărca fizic și psihic. Fă sport, plimbă-te, dedică-te unor activități artistice etc.
  • Nu te supraestima! Scriam mai sus să faci sport – dar nu exagera! Inclusiv la lucru sau privind treburile cotidiene: nu-ți propune să faci mai mult decât poți. Evită surmenajul și nu te implica în activități cu risc ridicat.
  • La fel, atenție la cantitatea de alcool și de medicamente pe care o consumi, pentru că în această perioadă efectul lor ar putea fi mai puternic.
  • Atenție mare în trafic, mai ales în perioada când e și Mercur retrograd (13 octombrie – 3 noiembrie).
  • Controlează-ți frustrarea și nu îți descărca nervii asupra altora. Rămâi cât mai diplomat(ă) când comunici cu ceilalți.
  • În loc să te gândești obsesiv la anumite probleme sau temeri, confruntă-le! Uneori, deja faptul că discutăm despre o problemă și că ne descărcăm poate face minuni pe plan psihologic.
  • De asemenea, aceasta e o perioadă bună pentru a privi problemele vechi într-o lumină nouă. Abordează-le din altă perspectivă și poate vei reuși să le rezolvi.
  • Indicat ar fi să nu demarezi proiecte complet noi. Mai degrabă folosește această perioadă pentru a re-evalua un proiect actual, pentru a face unele ajustări etc.
  • Evită persoanele agresive sau bete, precum și locurile periculoase.
Marte retrograd în Berbec

Date importante

Acestea sunt cele mai importante date privind retrogradarea lui Marte în Berbec, în 2020:

  • 28 iunie 2020: Marte trece din Peşti în Berbec
  • 25 iulie 2020: Marte intră în zona de retrogradare (la 15°14′ în Berbec)
  • 9 septembrie 2020: Marte intră în mişcare retrogradă (la 28°08′ în Berbec)
  • 23 septembrie 2020: Marte retrograd conjuncţie Lilith în Berbec
  • 24 septembrie 2020: Mercur (Balanţă) opoziţie Marte retrograd (Berbec)
  • 29 septembrie 2020: Venus (Leu) trigon Marte retrograd; Marte retrograd (Berbec) careu Saturn (Capricorn)
  • 9 octombrie 2020: Marte retrograd (Berbec) careu Pluton (Capricorn)
  • 13 octombrie 2020: Soare (Balanţă) opoziţie Marte retrograd (Berbec)
  • 19 octombrie 2020: Marte retrograd (Berbec) careu Jupiter (Capricorn)
  • 9 noiembrie 2020: Venus (Balanţă) opoziţie Marte retrograd (Berbec)
  • 13 noiembrie 2020: Marte intră în mişcare directă (la 15°14′ în Berbec)
  • 2 ianuarie 2021: Marte iese din zona de retrogradare (la 28°08′ în Berbec)
  • 6 ianuarie 2021: Marte trece din Berbec în Taur

Următoarea retrogradare a lui Marte va avea loc în perioada 30 octombrie 2022 – 12 ianuarie 2023, în zodia Gemenilor.

Marte retrograd în Berbec 2020
Marte retrograd în Berbec 2020

Previziuni astrologice

Marte a intrat în zona de retrogradare spre finalul lui iulie 2020. În august, a avut deja primele confruntări cu planetele din Capricorn: Pluton, Saturn și Jupiter. Din cauza retrogradării, va mai forma încă de două ori careu cu respectivele planete, anume în septembrie-octombrie și în decembrie-ianuarie. Prin urmare, anumite teme care au început în august vor continua și în următoarele luni. Evenimente care s-au petrecut atunci vor avea urmări chiar până în iarnă.

După cum scriam mai devreme, odată cu intrarea lui Marte în Berbec, discursurile politicienilor au devenit mai agresive. S-ar putea ca Marte retrograd să îi mai domolească pe oamenii politici – dar asta nu înseamnă că vom avea parte de liniște.

Populație nemulțumită, agitație pe scena politică

Marte retrograd va face ca frustrarea cetățenilor să crească. În opinia mea, va mai veni un val al pandemiei de COVID-19 (>> Coronavirus – analiză astrologică). Prelungirea sau reintroducerea restricțiilor, evoluția economică, nemulțumirile deja existente și situația politică la modul general – toate acestea fac ca populația să fie ca o oală sub presiune. Dacă nu există un ventil pe unde să iasă toată această energie negativă, ar putea crește numărul protestelor sau al actelor de violență.

Pe lângă tensiunile provocate de cuadraturile pe care Marte le formează cu Saturn, Pluton și Jupiter, mai apar și alte aspecte mai puțin plăcute. Avem populația nemulțumită, pornită pe scandal (Marte retrograd în Berbec), care luptă împotriva guvernatorilor, a sistemului, a statului (planetele din Capricorn). Iar apoi mai apar și tensiuni pe plan diplomatic, deci între state (opozițiile ce vin dinspre zodia Balanței).

Conjuncția Marte-Lilith

Interesantă de urmărit va fi și conjuncția Marte-Lilith din 23 septembrie. Lilith arată și ea nemulțumire, frustrare, dorința de schimbare. Marte și Lilith s-au mai întâlnit anul acesta, anume în 9 august – ziua în care au avut loc alegerile din Belarus. Rezultatele alegerilor au fost puternic contestate și s-a ajuns la proteste violente, care durează și acum. Coincidență sau nu, contracandidatul principal al președintelui Lukașenko este femeie, Sviatlana Tsikhanouskaya (= Lilith). Mă aștept ca în jurul datei de 23 septembrie să apară ceva care readuce în atenția publicului internațional situația din Belarus.

Nu doar în Belarus, ci la modul general, pot să iasă la iveală tot felul de secrete. Izbucnesc scandaluri politice, economice, sociale, scandaluri de corupție. Nu sunt excluse chiar scandalurile sexuale sau în care sunt implicate femei.

Conjuncția Marte-Lilith va influența, în opinia mea, și Uniunea Europeană. Pentru că va forma conjuncție cu Ceres și opoziție cu Jupiter din „astrograma natală” a Uniunii. Zonele cele mai afectate de tranzitele actuale sunt: legislația, relațiile dintre statele membre, transportul, sănătatea, locurile de muncă. Prin urmare, s-ar putea să apară legi sau reglementări noi privind călătoriile și/sau privind șomajul. În opinia mea, vor fi măsuri luate ca urmare a evoluției pandemiei.

Sunt de părere că Angela Merkel, cancelarul Germaniei, va fi în această perioadă în centrul atenției. Pe lângă faptul că ar fi reprezentanta lui Lilith, conjuncția Marte-Lilith e foarte aproape de Fundul Cerului din astrograma lui Merkel. În plus, cancelarul german îl are pe Marte retrograd în harta natală, formând un trigon la grad perfect cu conjuncția Marte-Lilith. În astrograma ei, zona afectată este cea a căminului, prin urmare mă aștept fie la incidente violente în Germania, în special în fosta Germanie de Est (unde a crescut Merkel). Sau va trebui să ia unele măsuri care să protejeze în primul rând interesele Germaniei (întoarcerea la origini).

Alegerile din România și din Statele Unite

Alegerile locale din România vor avea loc în perioada de retrogradare a lui Marte. Și nu cred că se vor desfășura în liniște. Vor exista probleme, de exemplu diverse scandaluri sau s-ar putea ca rezultatele să fie comunicate târziu. E posibil, de asemenea, să existe nereguli, dar care ies la iveală și vor fi comunicate publicului abia în săptămânile următoare.

Alegerile parlamentare au loc după ce Marte revine în mișcare directă. Dar tot procesul de înscriere a candidaților, imprimarea buletinelor de vot prin corespondență, începutul campaniei electorale – toate acestea se întâmplă cât Marte (parțial și Mercur) e retrograd.

În mod interesant, întregul proces începe taman în 9 septembrie, odată cu intrarea lui Marte în retrogradare. În acea zi, vor fi desemnați judecătorii în Biroul Electoral Central (BEC). Având în vedere situația astrologică, mă aștept să apară probleme privind buletinele de vot, eventual acuzații că au fost fraudate alegerile etc. Campania electorală s-ar putea să înceapă mai domol, cât Marte e încă retrograd, dar apoi să devină foarte agresivă (după data de 13 noiembrie). Nu doar între politicieni vor fi tensiuni, ci și în rândul cetățenilor. Nu aș putea spune dacă eventuale proteste ne fac să arătăm rău pe plan internațional sau dacă există alte motive – dar relațiile și parteneriatele internaționale vor avea de suferit în următoarea perioadă.

Schimbări mari pentru Trump

Nu am analizat detaliat astrograma lui Donald Trump și nici nu astrele privind alegerile prezidențiale din Statele Unite ale Americii, din 2020. Totuși, atât cât m-am uitat, pot spune că ne putem aștepta la unele surprize.

Pe măsură ce ne apropiem de alegeri (data stabilită actualmente este cea de 3 noiembrie), în astrograma actualului președinte al SUA apar schimbări majore. În special spre final de octombrie și în prima jumătate a lui noiembrie, au loc diverse evenimente, în special pe plan personal, care aduc schimbări. Nu aș putea spune dacă e o schimbare a funcției politice sau doar o schimbare a discursului și a orientării, dar ceva cu siguranță se schimbă.

După cum spuneam, e vorba mai ales de probleme în viața personală, care vor face ca, în următoarele luni, Trump să se retragă tot mai mult din viața publică. Sunt șanse mari ca problemele să fie legate de sănătate, în special de cea mentală, poate chiar va trebui să fie internat în spital sau într-un sanatoriu. De asemenea, s-ar putea să iasă la iveală anumite lucruri neplăcute, să fie implicat într-un scandal. Nu în ultimul rând, nu este exclusă posibilitatea să ajungă la închisoare (mai ales dacă pierde alegerile și, prin urmare, imunitatea prezidențială).

Desigur, ar putea fi vorba despre pierderea alegerilor, ceea ce ar explica de ce se retrage. În data de 3 noiembrie, șansele să câștige chiar sunt slabe. Dacă este reales, va fi prin fraudă sau există alte motive de ce nu se poate considera un învingător. Probabil că, în următoarea perioadă, va încerca din răsputeri să amâne alegerile. Dacă va reuși să le amâne sau dacă anunțarea rezultatelor se va face abia după mult timp (renumărarea voturilor etc.), șansele lui Trump cresc cât de cât.

Indiferent cine va câștiga, sunt de părere că va fi mare tărăboi. Marte și Mercur sunt ambele retrograde, deci sigur apar amânări, scandaluri, nereguli. Tind să cred că cel care va fi ales președinte nu își va duce mandatul la final.

error: Material protejat / opţiune dezactivată