Marte retrograd în Gemeni 2022
Din 30 octombrie 2022 şi până în 12 ianuarie 2023, Marte este retrograd în Gemeni. Află aici ce înseamnă acest lucru.
În astrologie, Marte reprezintă determinare, energie, agresivitate, dar şi sexualitate. Când este retrograd, nivelul nostru de energie scade, dar suntem mult mai agitaţi. Furia şi energia negativă sunt îndreptate mai degrabă spre interiorul nostru.
Puţin mai jos găseşti detalii despre Marte retrograd în Gemeni în 2022, dar iată mai întâi şi câteva informaţii generale despre Marte retrograd:
Marte retrograd în Gemeni 2022: Cum ne influenţează pe plan personal
Gemenii reprezintă, în astrologie, mai ales comunicarea şi gândirea. În primul rând, în următoarele luni trebuie să fim foarte atenţi la modul în care comunicăm. Marte retrograd ne face să fim furioşi, agitaţi, frustraţi şi spunem lucruri care rănesc. Mai ales în relaţiile amoroase s-ar putea să apară probleme în jurul datei de 1 decembrie – în special dacă există frustrare pe plan sexual. Şi mai multe probleme vor exista între 28 decembrie şi 12 ianuarie, când este şi Mercur retrograd.
În al doilea rând, ne-ar face foarte bine să ne dezlipim de televizor şi de internet. Manipularea, ura şi mobbingul vor fi la ordinea zilei, deci cel mai bine este să stăm departe de ele. Acest lucru ne va ajuta să ne protejăm psihicul. Dacă urmăreşti ştirile, analizează informaţiile, verifică-le din mai multe surse şi nu crede orice auzi.
În perioada de retrogradare, nu începe proiecte noi. Cât timp Marte e retrograd, ne lipsesc energia şi motivaţia, ne urmărim cu greutate ţelurile. Deci s-ar putea ca unele proiecte să nu le ducem la bun-sfârşit sau să ratăm un termen-limită.
Dar Marte retrograd aduce şi unele şanse. Tocmai pentru că totul încetineşte, acum e momentul să facem o pauză. Este momentul să ne recăpătăm puterile şi mai ales să ne gândim la următorii paşi. Marte retrograd ne scade energia fizică, dar ne face mintea mai ageră. Dacă reuşim să ţinem sub control agitaţia interioară şi frustrarea, avem acum ocazia să analizăm situaţia în care ne aflăm şi să ne facem planuri de viitor. Marte retrograd ne ajută să vedem unele oportunităţi pe care altfel poate le-am fi ratat. Important este următorul lucru: Stabileşte-ţi acum priorităţile şi ţelurile, planifică următorii paşi, dar acţionează abia după 12 ianuarie, când Marte nu va mai fi retrograd.
Marte retrograd, războiul din Ucraina şi economia
Multe dintre evenimentele ce ţin de războiul din Ucraina au legătură cu Marte. Merită menţionat aici faptul că preşedintele ucrainean Zelenski a fost ales în această funcţie când Marte se afla tot în Gemeni, ca şi acum.
În următoarea perioadă, s-ar putea ca acţiunile Rusiei să încetinească, să fie mai puţin dure – sau să se mute într-o altă zonă. În afară de faptul că Marte e retrograd, acum este şi Jupiter retrograd şi a trecut în Peşti. O zodie mai puţin agresivă decât Berbecul, unde Jupiter s-a aflat în vară. Acest lucru nu înseamnă neapărat că atacurile vor înceta, dar s-ar putea ca ele să aibă loc mai mult pe cale maritimă. În plus, furia lui Putin nu dispare. Din contră: Marte în tranzit formează opoziţie cu Marte natal. La fel şi în horoscopul Rusiei. În horoscopul Ucrainei, Marte retrograd formează careu cu Marte natal, deci din nou un aspect tensionat.
Prin urmare, se adună multă furie, sunt multe tensiuni, iar cândva această energie negativă va ieşi la suprafaţă ca o explozie. După cum arată horoscopul lui Putin şi cel al Rusiei, sunt de părere că populaţia s-ar putea ridica împotriva lui Putin, el însuşi s-ar putea întoarce împotriva propriului popor sau o combinaţie între aceste două variante.
În următoarele luni, chiar mai mult decât până acum, e foarte important să nu credem tot ce auzim la ştiri. Chiar mai mult decât în ultimele luni va exista manipulare prin intermediul mass-media, în reţelele sociale şi aşa mai departe. Marte este câteva luni în careu cu Neptun, deci apar minciuni, propagandă. Presa şi unii troli din internet vor deveni mult mai agresivi, cu o gândire şi mai radicală decât până acum.
Pe lângă ceea ce se întâmplă în Ucraina, s-ar putea să asistăm la un blocaj pe plan economic. În special industria metalurgică, industria automobilelor şi industria de armament vor avea de suferit. Dar lipsa de energie, determinare şi de progres se va simţi şi în toate celălalte domenii.
E important de ştiut că această influenţă a lui Marte retrograd o vom simţi chiar şi în lunile februarie şi martie 2023, mult după ce s-a încheiat retrogradarea. Marte va trece din nou prin unele puncte pe care le activează în iarnă, deci unele probleme vor mai exista şi în primăvară.