Model: Analiza astrogramei natale

Apăsaţi aici pentru mai multe informaţii despre cum se interpretaază o astrogramă natală.

Andrei
18 iulie 2009
ora 11:58, Bucureşti

A. Astrograma natală, la prima vedere

Zodie: Rac
Planeta dominantă: Luna
Ascendent: Balanţă
Planeta dominantă a ascendentului: Venus

Andrei va avea trăsăturile Racului, dar în acelaşi timp şi caracteristici ale Balanţei. Planetele care vor juca un rol important în viaţa lui sunt Luna şi Venus: trebuie urmărite aspectele pe care alte planete în tranzit le formează cu Luna şi Venus natale, dar şi aspectele pe care aceste două corpuri cereşti aflate în tranzit le formează cu alte planete din astrograma natală.

Atunci când într-o anumită casă astrologică se formează un “stellarium” (grup de trei sau mai multe planete), această casă are o importanţă deosebită. În astrograma lui Andrei, casele cu “cea mai mare greutate” sunt casele IX şi X.
În casa IX se află aproape toate planetele care ţin de relaţii: Luna, Marte şi Venus. Casa e cu atât mai importantă având în vedere că aici se află Luna, planeta dominantă a Racului, şi Venus, planeta dominantă a Balanţei. Astfel, în viaţa lui Andrei vor juca un rol extrem de important învăţământul superior, filosofia, religia (tot ce ţine de lărgirea orizontului cunoaşterii) şi străinătatea. Având în vedere că aici se află planetele care au legătură cu relaţiile, tind să cred că va avea o relaţie importantă de iubire (probabil căsătorie) în străinătate.
A patra planetă ce ţine de relaţii, dar totodată şi de personalitate, Soarele, se află în casa X. Tot aici găsim şi planeta Mercur (comunicarea), precum şi asteroidul Vesta (zeiţa care ne păzeşte inima şi căminul). Având în vedere grupul de corpuri cereşti aflat aici, probabil că Andrei se va bucura de un statut social foarte bun şi de recunoaştere publică, va avea success în carieră.
La prima vedere, apar unele semne că s-ar putea să treacă printr-un divorţ: Venus (planeta iubirii) în zodia dublă a Gemenilor, Junona (asteroidul căsătoriei) în cuadratură cu Pluton (renaştere) şi asteroidul Cupidon (iubire) în opoziţie cu Venus (iubire) şi în cuadratură cu Saturn (piedici, probleme). În acelaşi timp, însă, Vertex (“Poarta destinului”) şi Junona (asteroidul iubirii) se află în casa a VII, a căsătoriei şi a relaţiilor, ceea ce e un semn bun. E posibil ca, de fapt, cuadratura Junona-Pluton să semnifice că, prin căsătorie, Andrei va renaşte. De altfel, este tipic pentru Raci să se simtă împliniţi doar atunci când au alături un partener şi simt siguranţa unui cămin.

B. Astrograma natală, detaliată

1. Caracteristici generale

Racul
Semn de apă, cardinal.
Planeta dominantă: Luna
Semn zodiacal opus (cu care s-ar putea înţelege bine): Capricorn
Culori norocoase: alb şi argintiu, verde închis
Pietre norocoase: perle, piatra Lunii (Mondstein, calcedonie, totodată simpolul lui Venus, planeta dominantă a ascendentului lui Andrei), smarald (şi rubin, pentru cei născuţi în iulie)
Părţi ale corpului sensibile: sânii şi stomacul (posibile probleme cu greutatea, tendinţă spre obezitate)
Verb caracteristic: a simţi
Caracteristici principale: sensibil, intuiţie bună, dar şi multe toane

Nativii din Rac sunt (ca toate semnele de apă) foarte sensibili şi dispoziţia li se schimbă dintr-un minut în celălalt. Se simt foarte atraşi de trecut: adună suveniruri, fotografii, scrisori şi alte obiecte ce le amintesc de anumite perioade ale vieţii şi le e greu să se despartă de cineva, pentru că mereu îşi amintesc de clipele frumoase petrecute alături de acea persoană. Au o intuiţie foarte bună şi nevoia permanentă de a se simţi în siguranţă, de a avea un cămin şi o familie.
Racii renunţă cu greu la o persoană şi vor lupta pentru aceasta până “în pânzele albe”. Au un dezvoltat simţ matern (nativele din Rac sunt cele mai grijulii mame) şi vor mereu să îi ajute pe cei din jur, simt nevoia să aibă grijă de cineva. Dacă e vorba de persoana iubită, riscă să devină prea ocrotitori şi să “sufoce” partenerul. Se agaţă de acesta de parcă viaţa lor ar depinde de partener (după cum ziceam mai sus, un Rac se simte împlinit numai atunci când are cu cine împărţi bucuriile şi necazurile vieţii).
Totuşi, ca semn cardinal, Racii sunt ambiţioşi, plini de idei şi au o memorie excelentă. Uneori luptă cu indecizia, dar îşi reprimă sentimentele şi se îmdreaptă hotărâţi spre ţelurile propuse.
Pe de altă parte, (deşi sunt vorbăreţi, buni oratori, parteneri de discuţii apreciaţi de anturaj) Racii sunt retraşi, casnici, încearcă să se protejeze interiorizându-se. Sunt irascibili şi extrem de posesivi (geloşi nu sunt întotdeauna, dar posesivitatea îi face să se agaţe de partener). Sunt pasionali în dragoste şi pun suflet în tot ceea ce fac. În acelaşi timp, însă, sunt de multe ori nesiguri, se tem să nu fie părăsiţi şi riscă să devină depresivi. Partea bună este că, oricând “o iau pe arătură”, se retrag, petrec o anumită perioadă în singurătate şi reuşesc să se adune şi să treacă peste probleme.

Balanţa (având ascendentul în Balanţă, Andrei va avea şi unele caracteristici ale acestei zodii)
Semn de aer, cardinal.
Planeta dominantă: Venus
Semn zodiacal opus (cu care s-ar putea înţelege bine): Berbec
Culori norocoase: culorile pastelate, tonurile de albastru
Pietre norocoase: safir şi jad
Părţi ale corpului sensibile: rinichii şi pielea
Verb caracteristic: a cântări
Caracteristici principale: cosmopolit, dar indecis

Nativii din Balanţă sunt, cum sugerează şi numele zodiei, foarte echilibraţi, raţionali, obiectivi. În acelaşi timp, însă, sunt şi indecişi, chiar dacă au abilitatea de a recunoaşte consecinţele oricărui pas făcut. Sunt diplomaţi (atunci când vor) şi nu le place să tragă concluzii pripite. Caută echilibru şi armonie.
Cu Venus ca planetă dominantă, sunt atraşi de tot ce este frumos, de muzică şi de artă, să simt bine în locuri plăcute din punct de vedere estetic (pe partea cealaltă, zgomotul şi certurile îi obosesc).
Balanţele sunt inteligente, dar faptul că gândesc şi analizează mult poate să fie o povară, pentru că le este greu să ia decizii. Cei născuţi în această zodie pot fi nemulţumiţi, le e greu să controleze anumite sentimente complexe şi de aceea devin nesiguri. Sunt sensibili şi nu suportă certurile. Analizând totul, descoperind mereu aspecte noi şi schimbându-şi, astfel, des opinia, pot obosi şi deveni depresivi. Ar trebui să se ghideze după ideea romană “in omnibus rebus temperantia” (cumpătare, temperare în orice lucru).

Copilul Rac
Copilul Rac este foarte sensibil şi are nevoie să se simtă în siguranţă. Familia este extrem de importantă pentru el, la fel şi unitatea acesteia. Astfel, mai mult decât în cazul altor copii, părinţii trebuie să evite certurile de faţă cu copilul Rac.
La şcoală, îi va fi uşor să înveţe, pentru că are o memorie foarte bună (în cazul lui Andrei, dublată de inteligenţa Balanţelor). Dacă e atent la ore, poate învăţa foarte mult deja din clasă, nefiind nevoit să petreacă mult timp pentru a învăţa acasă. L-ar putea pune, însă, în dificultate examenele (mai ales cele orale), pentru că este emotiv şi nesigur pe sine. Materiile unde se pune în valoare creativitatea (literatură, compunere, desen, etc.) îi sunt pe plac, pentru că are o imaginaţie bogată şi o mulţime de idei.
Părinţii şi profesorii trebuie să fie atenţi în ce mod îl critică, pentru că Racul va pune totul la suflet şi, în primă fază, va fi neîncrezător în propriile forţe. Abia după ce analizează totul şi îşi adună forţele se va ambiţiona şi va dori să le arate tuturor de ce este în stare.
În cazul lui Andrei, două aspecte sunt extrem de importante, pentru că sunt caracteristice atât pentru Rac, cât şi pentru Balanţă: nesiguranţa şi indecizia. În interiorul Racilor se dă o luptă continuă între raţiune, intuiţie şi sentimente, iar Balanţa gândeşte mult, analizează totul. De asemenea, Racii au o imaginaţie bogată şi le este greu să facă diferenţa între real şi ceea ce îşi doresc ei (“visează cai verzi pe pereţi” şi sunt convinşi că acei cai există). Având în vedere aceste aspecte, e important ca părinţii să îi explice diferenţa dintre bine şi rău şi pe cea dintre real şi imaginar, precum şi să îi transmită anumite valori morale şi principii. Astfel, îl vor ajuta pe Racul cu ascendent în Balanţă să ia decizii şi să şi fie convins că a luat decizia corectă.
În ceea ce priveşte nesiguranţa: Andrei va trebui încurajat de părinţi şi lăudat atunci când face ceva bine, trebuie să fie ajutat în a-şi pune în valoare talentele sau orice lucru ce i-ar putea da o mai multă siguranţă în propria-i persoană (fără a se ajunge la extreme, de exemplu să fie lăudat când nu e cazul).

2. Casele astrologice (după sistemul Placidus)
Atunci când se analizează casele astrologice, sunt importante planetele care se află în acele case, dar şi legăturile care există cu alte case. Pentru a stabili aceste legături, trebuie văzut în ce zodie se află cuspida (începutul) casei şi care e planeta dominantă a acelei zodii. Apoi se caută locul acelei planete în celălalte case.

Casa I, a personalităţii şi a imaginii pe care o au ceilalţi despre noi
Cuspida casei I (ascendentul) se află în Balanţă (caracteristicile le-am scris mai sus), deci planeta dominantă e Venus, aflată în casa IX, a studiilor înalte şi a străinătăţii. Poziţionarea planetei dominante în casa IX arată că Andrei va fi o persoană căreia îi place să iasă în lume, dar şi un visător. Va fi mereu dornic să se dezvolte, să crească, şi va avea opinii solide, pe care şi le va şi exprima. Probabil va călători mult.
În casa I se află Punctul Estic (EP, East Point), care arată modul în care o persoană acţionează în public (detalii mai jos). Faptul că se află în casa I, a personalităţii, arată că Andrei va avea o personalitate puternică şi că va fi apreciat de public.

Casa II, a banilor, a averii şi a valorilor
Cuspida casei II se află în Scorpion, arătând că Andrei va avea tendinţa de a ţine secrete aspectele sale financiare. Indiferent că va avea o situaţie financiară bună sau rea, nu va dori să vorbească cu alţii despre ea şi nu va lăsa pe nimeni să se amestece în treburile sale financiare. Cu Pluton (renaştere, metamorfoză) ca planetă dominantă a Scorpionului şi, deci, a casei II, probabil vor exista suişuri şi coborâşuri în ceea ce priveşte averea şi finanţele sale.
Pluton se află în casa III, a comunicării, a anturajului şi a fraţilor. E posibil ca sursele de finanţare ale lui Andrei să implice o carieră în domeniul comunicării verbale sau scrise sau al studiilor, posibil chiar o carieră în străinătate. Eventual va lucra alături de fraţi sau alte rude sau finanţele sale depind de comunicarea cu acele persoane.

Casa III, a comunicării, a anturajului şi a fraţilor, dar şi a călătoriilor scurte
Cuspida casei III se află în Săgetător, sugerând că Andrei va fi o persoană foarte vorbăreaţă, cu o minte deschisă spre orice. Va fi exuberant şi optimist, privind viaţă cu seninătate. Va avea o abilitate dezvoltată de a comunica, mai ales pe teme importante (religie, politică, educaţie). Va fi atras de călători şi va dori mereu să se dezvolte. Abilitate dezvoltată de a “citi” persoanele şi intuiţie bună.
Planeta dominantă, Jupiter, se află în casa V (a iubirii, a copiilor, a creativităţii şi a distracţiei). Acest lucru indică multe călătorii, în scopuri profesionale sau pentru a se distra. Jupiter fiind planeta educaţiei, a dezvoltării, e posibil ca Andrei să se dezvolte datorită călătoriilor pe care le face (posibil studii în străinătate).
În casa III, se află Pluton şi asteroidul Cupidon (iubire). Localizarea lui Cupidon în casa călătoriilor scurte mă face să cred că ar putea exista o relaţie cu o persoană din străinătate sau aflată la distanţă. Implicare lui Pluton ar putea indica faptul că Andrei va “renaşte” sau va fi o altă persoană datorită călătoriilor sau datorită acelei relaţii cu cineva din străinătate.

Casa IV: casa, părinţii, “rădăcinile”
Cuspida casei IV (Imum Coeli, IC, Fundul Cerului) se află în Capricorn, însemnând că Andrei va fi foarte responsabil în ceea ce priveşte căminul său şi familia. Va dori mereu să aibă sub control treburile casnice şi tot ce ţine de acestea va fi practic. Va avea idei tradiţionaliste, poate de modă veche. Posibil să exercite o mare influenţă în acest sens, mai ales spre bătrâneţe.
Planeta dominantă, Saturn, e poziţionată în casa XII, a secretelor, a necunoscutului, a problemelor – posibil ca Andrei să trăiască departe de oraşul natal.
În casa IV se află Lilith (Luna neagră, partea ascunsă a personalităţii noastre) şi Nodul Nord (dezechilibrul). E posibil să existe anumite probleme ce ţin de cămin, de relaţia cu părinţii sau de familie, mai ales că şi Saturn, planeta dominantă a casei (fiind cuspida în Capricorn) semnifică probleme, piedici.

Casa V: copiii, creativitatea, dragostea
Cuspida casei V în Săgetor indică apariţia unor elemente ciudate în domeniile dominate de aceastp casă: copiii, creativitatea, dragostea. Andrei şi-ar putea folosi creativitatea pentru a-şi exprima nonconformismul. Ar putea avea relaţii de iubire ciudate (de exemplu să întâlnească pe internet persoana iubită), precum şi rupturi bruşte ale unor relaţii. Va fi o persoană sociabilă, căreia îi plac întâlnirile cu prietenii. Va fi grijuliu cu copiii săi, concentrându-se mai ales asupra intelectului lor. E posibil ca aceştia să fie rebeli şi să trebuiască disciplinaţi de mici copii.
Uranus, planeta dominantă a casei, se află în casa VI (a carierei, dar şi a sănătăţii) şi poate indica faptul că va avea probleme de sănătate datorită ignoranţei în ceea ce priveşte alimentaţia şi distracţia (atenţie: ca Rac, are stomacul sensibil).
În casa V, se află Jupiter (educaţia, dezvoltarea, optimismul), Neptun (imaginaţia, dar şi iluziile) şi asteroidul Chiron (“vindecătorul”, “învăţătorul). Localizarea acestor corpuri cereşti în casa V indică multe relaţii amoroase (dintre care unele ar putea fi secrete), dar şi probleme cu proprii copii (dacă va dori să aibă).

Casa VI: carieră, sănătate, serviciile pe care trebuie să le facem altora
Cuspida casei VI se află în Peşti, însemnând că Andrei va avea tendinţa de a lucra prea mult şi de a pune mult suflet în ceea ce face pe plan profesional. Aceste lucruri pot atrage după sine unele probleme de sănătate, datorate surmenării. De asemenea, casa fiind dominată de Neptun (iluzii), e important să fie atent la relaţia cu superiorii şi la plângerile pe care le face, pentru că poate fi înţeles greşit sau şefii îşi pot face o imagine greşită despre el.
În cazul în care va consuma alcool sau droguri, ar putea avea probleme mai mari decât alte persoane: Peştii domină interiorul omului, imaginaţia, la fel ca şi planeta dominantă a zodiei, Neptun. Astfel, imaginaţia (deci şi halucinaţiile) poate fi puternic afectată de alcool şi droguri. Andrei va trebui să evite în general excesele: Neptun, planeta dominantă a casei, se află în casa V, printre altele a distracţiei, iar efectele sunt dublate de localizarea planetei dominante a casei V (Uranus) în casa VI.
În casa VI se află p singură planetă, Uranus, indicând faptul că Andrei va alege o meserie lipsită de monotonie.

Casa VII: căsătoria, soţul/soţia, alte parteneriate
Cuspida casei VII (descendentul) e localizată în Berbec: Andrei îşi va lua în serios relaţiile şi le va prefera pe cele de lungă durată. Iubirea şi afecţiunea sunt importante pentru el şi va fi puternic atras de ideea de căsătorie (dublată şi de dorinţele similare ale Racului). Dacă va decide să pună capăt unei relaţii, atunci trebuie să aibă motive foarte serioase. În relaţii, atât el cât şi partenera pot fi influenţaţi de situaţia financiară (fie ea bună sau rea), sau partenera de viaţă îi poate fi şi o bună parteneră de afaceri.
Plantea dominantă a zodiei şi a casei, Marte, se află în casa IX, indicând o posibilă căsătorie cu cineva din străinătate sau care provine din altă cultură (mai ales că Marte este o planetă importantă în ceea ce priveşte relaţiile de iubire).
În casa VII se află asteroidul Junona, al căsătoriei, şi punctul numit Vertex, “Poarta destinului”. Cu Junona în această casă, dorinţa de a se căsători (revin la ideea de Rac cu aceeaşi dorinţă şi la caracteristicile cuspidei din Berbec) va fi şi mai mare. Simţindu-se şi efectele lui Vertex din această casă, tind să cred că mariajul şi partenera de viaţă vor avea o influenţă enormă asupra destinului lui Andrei. De asemenea, relaţiile de altă natură (de exemplu profesionale sau de amiciţie) vor fi armonioase.

Casa VIII: casa sexualităţii, a morţii, a renaşterii, a averii/banilor altor persoane
Cuspida casei VIII se află în Taur, indicând faptul că Andrei va moşteni o avere frumuşică din partea cuiva apropiat sau a unei persoane pe care o cunoaşte foarte bine. Chiar dacă vor exista persoane care să conteste testamentul, Andrei va avea câştig de cauză. În ceea ce priveşte averea partenerei de viaţă, Andrei nu va trebui să îşi facă probleme: va avea parte de stabilitate materială.
Planeta dominantă a casei, Venus, se află în casa IX, semnificând că se va bucura de averea cuiva din străinătate (părinţi, bunici sau partenera de viaţă). Posibil ca moartea sa (semnele sunt că aceasta nu va fi timpurie) să aibă loc tot în străinătate – lucru uşor de înţeles, dacă privim toate aspectele din astrograma natală, care indică numeroase legături cu străinătatea.

Casa IX: învăţământul superior, religia, idealurile, călătoriile lungi, străinătatea
Cuspida casei IX în Gemeni: Andrei va fi mereu pe picior de plecare, nu îi va plăcea să petreacă mult timp în acelaşi loc. Va fi foarte interesat să cunoască alte culturi şi va prinde din zbor orice ocazie i se oferă pentru a face acest lucru. Gemenii fiind zodie de aer, probabil că va folosi des avionul. Va fi interesat de religie şi de filosofie, dar în acelaşi timp nu va avea un punct de vedere stabil privind aceste domenii. Va fi un partener de discuţii plăcut, mai ales printre persoanele cu studii superioare sau din mediul academic.
Mercur, planeta dominantă a casei, se află în casa X, a statutului social. Având această poziţie, probabil că Andrei va avea faimă sau va atinge un anumit nivel social încă înainte de a aduna o avere proprie.
În această casă se află aproape toate planetele ce ţin de relaţii: Luna, Marte şi Venus (lipseşte Soarele). Fie îşi va cunoaşte partenera de viaţă în timpul studiilor sau aceasta provine din mediul academic, fie va avea parte de căsătorie în străinătate. Casa e una “cu greutate”, pentru că aici se întâlnesc mai multe planete (toate importante şi ele), care îi şi sunt planete dominante (Luna – Rac, Venus – Balanţă).

Casa X: casa carierei, a poziţiei sociale
Poziţionarea cuspidei casei X (Medium Coeli, MC, Mijlocul Cerului) în Rac indică faptul că ar putea avea succes în diverse domenii profesionale, favorabile fiindu-i mai ales cele în care lucrează cu publicul sau care ţin de comunicare (de exemplu relaţiile publice, publicitate, etc.). Probabil va prefera un loc de muncă ce îi permite să lucreze de acasă (eventual o firmă proprie). În principiu, ar putea avea mai mult succes dacă lucrează singur, fără asociaţi. E posibil să schimbe mai multe locuri de muncă, înainte de a decide ce exact vrea să facă. Relaţia cu mama joacă un rol important în viaţa lui Andrei.
Planeta dominantă (Luna) aflându-se în casa IX, statutul său social şi cariera vor avea de câştigat în urma studiilor şi a dorinţei sale de a cunoaşte mereu mai mult. Posibile relaţii de afaceri cu străini sau un loc de muncă în străinătate, respectiv care implică deplasări în străinătate. Probabil va avea o funcţie importantă.
În casa X se află Soarele, Mercur şi asteroizii Vesta şi Vulkanus. Poziţionarea Soarelui aici arată că se va bucura de un statut social privilegiat, o funcţie înaltă, mai ales dacă profesia sa implică muncă cu publicul sau alt gen de comunicare (Mercur). Acest aspect e subliniat şi de prezenţa lui Vulkanus (putere, energie). Vesta (zeiţa care ne protejează inima şi sănătatea) din casa X potenţiază aspectele din casa VI, care prevăd probleme de sănătate datorate suprasolicitării la locul de muncă.

Casa XI: prietenii, idealurile
Cuspida casei XI se află în Leu, arătând că Andrei va fi, în cercul său de prieteni, mereu în centrul atenţiei. Va fi apreciat şi, în diverse grupuri de persoane, s-ar putea impune ca lider (având calităţile necesare). Va avea mulţi prieteni, dintre care unii ar putea fi persoane influente, bogate, faimoase.
Planeta dominantă (Soarele) se află în casa X: Andrei va avea prieteni pe care se poate baza şi care l-ar putea ajuta în carieră. Mulţumită cercului de prieteni ar putea avea un statut social privilegiat.
În această casă se află Punctul norocului (Pars Fortunae) şi asteroidul Pallas Atena. Localizarea Punctului norocului în casa XI subliniază, din nou, importanţa prietenilor, care îi aduc noroc lui Andrei, prin poziţia pe care o au şi ajutorul pe care i-l pot oferi. Pallas Atena (dreptatea, inteligenţa creativă) în casa XI arată că inteligenţa creativă a lui Andrei se va dezvolta cel mai bine în cadrul unor grupuri, al unor organizaţii, etc. E posibil să se angajeze social sau politic, luptând pentru dreptate socială.

Casa XII: secretele, partea necunoscută a vieţii, necazurile, relaţia cu diferite instituţii (spitale, închisori)
Având cuspida casei XII în Fecioară, Andrei va avea un spirit critic, chiar dacă la prima vedere este o persoană prietenoasă. Va gândi mult înainte de a-şi face publice opiniile şi se va arăta interesat de subiectele din domeniul sănătăţii.
Mercur, planeta dominantă a acestei case, se află în casa X (a statutului social şi a carierei), arătând că Andrei va trebui să treacă peste anumite obstacole înainte de a dobândi un anumit statut social sau înainte de a obţine o funcţie importantă. Întrucât Mercur este, în mare, bine aspectat (şi datorită altor elemente care sugerează o poziţie socială bună), va reuşi să treacă de toate suişurile şi coborâşurile ce se ivesc, atingând poziţia socială/profesională dorită.
În casa XII se află Saturn şi asteroidul Ceres. Saturn în această casă ne spune că Andrei va fi o persoană retrasă, pesimistă, nesigură, care ar putea avea probleme cu consumul de alcool. Îi va plăcea să ajute alte persoane şi ar putea alege o carieră în domeniul social (medicină, educaţie, etc.). Ceres (abundenţa, dar şi maternitatea şi relaţia părinţi-copii) în casa secretelor şi a necazurilor arată că Andrei ar putea avea de suferit din cauza unuia dintre părinţi (acesta este distant, s-ar putea îmbolnăvi, etc.) sau că el, ca părinte, va aduce suferinţă copilului său. Pe de altă parte, fie părinţii îl învaţă ce e mila şi dorinţa de a-i ajuta pe ceilalţi, fie – datorită frustrării acumulate în urma problemelor cu părinţii – Andrei va dori să ajute alte persoane, implicându-se în activităţi sociale, caritative.

3. Planetele: poziţionarea în case şi zodii, aspectele formate

Soare
Despre poziţia Soarelui în Rac (zodia lui Andrei) am scris detaliat mai sus.
Soarele în casa X: Andrei e o persoană cu calităţi de conducător, va căuta mereu să realizeze multe pe plan profesional şi să fie apreciată de ceilalţi. Succes pe plan profesional şi social. Exemple: Claudia Schiffer, Harrison Ford, Albert Einstein.
Soare conjuncţie Vulkanus: puterea Soarelui este mărită de cea a lui Vulkanus (forţă, energie). Prin urmare, toate calităţile Soarelui din Rac şi din casa X vor fi potenţiate.
Soare conjuncţie Mercur: Combinaţia dintre Soarele în Rac şi Mercur la începutul zodiei Leului este una foarte sensibilă. Modul de a se comporta şi sistemul de valori ale lui Andrei vor fi tipice Racului: îi va plăcea să dădăcească alte persoane, să aibă grijă de ele, va fi foarte sensibil şi posesiv. Mercur, care determină modul de a comunica al unei persoane, îl va face, pe de altă parte, să dorească să fie respectat de cei din jur, să se impună. Dorind să îşi ascundă sensibilitatea, va exagera cu discursurile pe care le va ţine, riscând să îşi alunge prietenii. Persoanele cu această combinaţie în astrograma natală au capacitatea de a îmbina într-un mod foarte plăcut valorile tradiţionale, lucrurile vechi (tipic Rac) cu ideile avangardiste ale zodiilor de foc (Leu).
Soare trigon Uranus: Andrei va creşte într-un mediu familial neconvenţional, dar prosper. Ca adult, va fi foarte creativ şi inventiv. Va înţelege cu uşurinţă spiritul vremii şi dorinţele maselor, putând să producă tot felul de schimbări, pe baza acestor informaţii.
Soare sextil Lună: Acest aspect arată că, în momentul naşterii lui Andrei, părinţii săi se simţeau bine în relaţia pe care o aveau. Totuşi, trebuie să fie atenţi să nu se certe de faţă cu Andrei: chiar dacă disputele sunt unele minore, el le va interpreta ca pe o lipsă de afecţiune între cei doi. În ceea ce priveşte relaţia cu părinţii, Andrei va fi foarte mult şi pozitiv influenţat de tată. Când va creşte, îi va fi uşor să accepte persoanele cu autoritate şi va fi şi el acceptat uşor de acestea. Persoanele cu acest aspect găsesc au puterea de a realiza ceea ce îşi propun, mai ales datorită faptului că ţelurile intelectuale şi spirituale sunt în concordanţă cu cele sufleteşti.
Soare sextil Ceres: Principiul hrănirii (Ceres) formează un aspect pozitiv cu Soarele, personalitatea. Astfel, Andrei va fi foarte atras de rolul de părinte, va dori mereu să aibă grijă de alţii şi şi-ar putea dori o carieră în domeniul social-umanitar.

Lună
Lună în Gemeni: Persoană neliniştită şi curioasă, care se exprimă bine – cu umor dar şi în mod inteligent. Îşi analizează raţional sentimentele şi se adaptează uşor oricărei situaţii. I se distrage uşor atenţia. Probabil tocmai de aceea mama va prefera să îi distragă atenţia, ţinându-l ocupat, decât să îl lase să se gândească la probleme.
Lună în casa IX: Andrei va fi curios şi va căuta mereu să se dezvolte, prin studiu sau prin călătorii. E posibil să îşi schimbe religia.
Lună conjuncţie Marte: Persoană emotivă, nerăbdătoare, care se enervează repede. Andrei va spune întotdeauna direct ceea ce simte, chiar dacă uneori va fi lipsit de tact. În acelaşi timp, va avea talentul şi puterea de a-şi impune ideile.
Lună sextil Mercur: Andrei va comunica eficient, va avea un dezvoltat simţ al umorului şi o memorie de invidiat.
Lună sextil Soare: vezi mai sus
Lună careu Neptun: Andrei va fi o persoană sensibilă şi creativă. În acelaşi timp, însă, e posibil să lupte cu instabilitate emoţională, cu temeri iraţionale (poate deveni ipohondru) sau chiar cu unele probleme legate de alcool sau droguri.
Lună careu Jupiter: Andrei va avea tendința de a exagera, de a fi când în culmea extazului, când la un pas de depresie. Uneori, îi va fi greu să își controleze sentimentele. Se va ghida după principiul “totul sau nimic”.
Lună careu Chiron: Persoanele cu acest aspect trebuie să învețe să se adapteze mai ușor. Andrei va detesta lucrurile obișnuite, dar, cu cât mai mult va încerca să scape de ele, cu atât mai mult s-ar putea afunda în rutină. Acest aspect poate face ca persoana să uite destul de ușor, de aceea e important ca Andrei să fie cât mai atent la detalii.
Lună trigon Ascendent / Lună sextil Descendent: Persoană creativă, sensibilă şi talentată. Andrei va şti cum să îşi pună în valoare talentele, care îl vor ajuta mult în carieră. Va aprecia sistemul de valori insuflat de părinţi. De asemenea, va simţi mereu nevoia să fie apreciat de cei din jur. Trebuie, însă, să îşi aleagă bine prietenii: unii ar putea profita de bunătatea lui.
Lună sextil Junona: Acest aspect denotă sensibilitate. Persoanele care au acest aspect în harta natală au darul de a-și înțelege și susține partenerul. Aspect faborabil pentru consilieri și artiști.
Lună trigon Nodul Nord / Lună sextil Nodul Sud: Lui Andrei îi va fi ușor să își împartă timpul și va rezolva fără dificultăți lucrurile de zi cu zi.

Mercur
Mercur în Leu (la 0 grade = exil, va avea şi caracteristici ale lui Mercur în Rac): Mercur în Leu îl va face pe Andrei să fie ambiţios şi sigur pe sine. Va argumenta foarte bine şi va fi foarte convingător. Poate deveni încrezut. Pentru că se află la limita dintre Rac şi Leu, Andrei va comunica foarte uşor şi va “absorbi” o mulţime de informaţii. Va avea memorie şi intuiţie foarte bune. În acelaşi timp, va fi sensibil şi va avea multe toane, uneori va visa cu ochii deschişi.
Mercur în casa X: Andrei va căuta o meserie lipsită de monotonie, pentru că se plictiseşte repede. Predispoziţie spre meserii care implică scrisul. Dacă meseria pe care şi-o va alege va fi una care nu aduce mereu ceva nou, e posibil să schimbe des locul de muncă.
Mercur conjuncţie Soare: vezi mai sus
Mercur sextil Lună: vezi mai sus
Mercur trigon Uranus: Andrei va fi fascinat de ideile neconvenţionale. Va fi inteligent şi inventiv, se va exprima într-un mod vesel şi original.
Mercur sextil Marte: Persoană care spune direct ce are pe suflet, care învaţă foarte repede şi ia uşor decizii.
Mercur sextil Ascendent / Mercur trigon Descendent: Persoanele cu acest aspect în astrograma natală se exprimă foarte ușor. Sunt creative și probabil că părinții le vor și susține în demersurile lor în acest sens. Andrei va fi conștient de calitățile sale și va ști cum să câștige bani de pe urma creativității sale.
Mercur trigon Junona: Lui Andrei îi va fi ușor să își exprime ideile și sentimentele, mai ales în relația cu partenera – lucru ce va duce la o mai mare încredere între cei doi. Aspect favorabil pentru persoanele care lucrează în mass-media sau PR, precum și pentru învățători, consilieri sau persoane care lcurează cu publicul.
Mercur opoziţie Nodul Nord / Mercur conjuncție Nodul Sud: Andrei va fi atras de tot ceea ce înseamnă cunoaștere, învățare. Va fi curios, va avea tendința de a pune multe întrebări și de a acumula cunoștințe. Deseori, persoanele cu acest aspect în astrograma natală sunt foarte buni matematicieni, au înclinație spre învățarea limbilor străine sau pot, copii fiind, să aibă cunoștințe pe care la vârsta lor alții nu le au. Pe de altă parte, pot să apară anumite problem legate de aceste cunoștințe: în cazuri rare, dezvăluirea lor poate duce la neînțelegere din partea anturajului. De cele mai multe ori, însă, e vorba de un blocaj psihic al nativului, care va claca în timpul unor examene, de exemplu. Nu pentru că nu ar avea cunoștințele necesare, ci pentru că nu are curajul să le pună pe hârtie. E important să învețe cum să treacă peste astfel de blocaje.

Venus
Venus în Gemeni: Acestor persoane le place să flirteze şi se simt atrase de indivizi dinamici şi inteligenţi. Sunt în stare să păstreze o relaţie şi fără a avea partenerul aproape, doar prin telefon, e-mail sau fax. Le este greu să distingă între o aventură trecătoare şi iubire adevărată. În funcţie şi de alte aspecte, pot trece printr-un divorţ.
Venus în casa IX: Andrei va fi atras de arte, de călătorii şi de tot ce îi lărgeşte orizontul cunoaşterii. Probabil se va căsători în străinătate sau cu o străină, o profesoară, scriitoare sau juristă.
Venus careu Saturn: Persoanele cu acest aspect în astrogramă se îndrăgostesc brusc. În relaţii, le place tot ce e interzis, de aceea e posibil să aibă aventuri cu persoane căsătorite sau să îşi găsească parteneri/partenere de altă naţionalitate sau rasă.
Venus sextil Vertex: Cel mai probabil, Andrei va avea noroc în dragoste. Relațiile (romantice sau de alt tip) vor funcționa bine. Îi va fi mai ușor decât altor personae să ajungă la bani.
Venus sextil Pars Fortunae: Aspectele positive dintre Venus și Pars Fortunae fac ca persoana respectivă să fie șarmantă și să arate bine. De asemenea, va aprecia și va găsi ușor armonia.

Marte
Marte în Gemeni: Persoană inventivă şi veselă, care uneori nu poate delimita între subiecte importante şi detalii nesemnificative. Întrucât Marte e şi planeta agresivităţii, localizarea ei în această zodie va face ca Andre isă fie irascibil şi dornic de ceartă.
Marte în casa IX: Persoană cu ţeluri înalte, mai ales în domeniul juridic, în învăţământ sau în ceea ce priveşte religia. Tendinţe spre fanatism şi intoleranţă.
Marte conjuncţie Lună: vezi mai sus
Marte sextil Mercur: vezi mai sus
Marte careu Chiron: Andrei va trebui să învețe să se adapteze. Având acest aspect în astrograma natală, va avea tendința să experimenteze, însă anumite tranzite ale lui Chiron i-ar putea da peste cap planurile.
Marte trigon Ascendent / Marte sextil Descendent: Persoană independentă și plină de entuyiasm, dar care are tendința de a-și impune părerile într-un mod agresiv. Lui Andrei îi vor plăcea competiția și provocările și va prinde din zbor orice șansă. Posibil să îi placă viața luxurioasă și să consume mulți bani, fără a se gândi la ziua de mâine, de aceea va trebui să învețe să fie moderat. Dacă va ști să își dezvolte talentele, are mari șanse să atingă succesul.
Marte sextil Junona: Andrei va fi un amant pasional și șarmant, care în relațiile stabile va căuta să rămână, totuși, independent. Va aprecia femeile puternice, hotărâte și curajoase.

Jupiter
Jupiter în Vărsător: Andrei va fi deschis, tolerant şi altruist, foarte original şi va fi interesat de tot ce e modern. Îi va fi, însă, greu să lupte cu decepţiile, devenind foarte egoist dacă nu iese totul aşa cum îşi doreşte.
Jupiter în casa V: Multe relaţii amoroase, creativitate, bucurie de viaţă – de asta au parte cei care îl au pe Jupiter în casa V. Aceste persoane trec cu uşurinţă peste probleme.
Jupiter retrograd: Andrei va avea o viaţă „interioară“ (sentimente, gânduri) foarte bogată şi activă: va fi mereu în căutarea adevărului şi va dori să înveţe cât mai mult. În acelaşi timp, nu îşi va exprima uşor sentimentele, pentru că va avea impresia că ceilalţi îl vor renega din cauza ideilor sale. E important să înveţe să îşi asculte vocea interioară şi să îşi lărgească orizontul cunoaşterii – astfel, va putea fi artizanul propriului noroc.
Jupiter conjuncţie Neptun: Un aspect norocos, care vine în ajutorul idealismului şi poate chiar să aducă bunăstare materială. De asemenea, denotă o intuiţie foarte bună, dar şi tendinţa de a se autoiluziona şi/sau de a se izola de restul lumii.
Jupiter conjuncţie Chiron: Andrei va fi mereu dornic să învețe, dar îi va fi greu să se adapteze vieții de elev: orarul este prea strict și totul e monoton. Îi va fi mai ușor să învețe singur sau cu un profesor privat. Persoanele cu acest aspect în astrograma natală pot deseori să vadă dincolo de suprafața lucrurilor, să distingă elemente pe care alții nu le observă – e important, însă, să vadă mai mult părțile pozitive, altfel riscă să devină pesimiști sau depresivi.
Jupiter opoziţie Pallas Atena: Acest aspect denotă anumite conflicte între ambiție și morală, mai ales dacă Andrei va alege țeluri mult prea înalte. E posibil ca tatăl său să aibă pretenții ridicate, să ceară prea mult de la Andrei. Pot să apară blocaje psihice legate de anumite principii sau idei, dar acestea pot fi depășite dacă Andrei își va folosi creativitatea în scopuri sociale.

Saturn
Saturn în Fecioară: Andrei va fi muncitor şi analitic şi se va simţi atras de ideea de singurătate. Va fi de-a dreptul obsedat de detalii, pentru că se teme să nu piardă controlul asupra lucrurilor. Tocmai de aceea îi va plăcea să urmeze mereu aceleaşi mici ritualuri zilnice (cafeaua de dimineaţă, etc.) şi va fi uşor debusolat când se întâmplă lucruri neprevăzute, neplănuite de el.
Saturn în casa XII: Persoană retrasă, pesimistă, nesigură, care probabil va avea probleme cu consumul de alcool. Pe de altă parte, îi place să ajute alte persoane.
Saturn careu Venus: vezi mai sus
Saturn sextil Vesta: Andrei va dispune de autodisciplina, seriozitatea și capacitățile necesare atingerii țelurilor sale, prin muncă.
Saturn conjuncţie Ceres: Principiul hrănirii, al susținerii, al ajutorului acordat altora se îmbină cu dorința de stabilitate și de structure ferme. Andrei se va simți atras de orice activitate care îi dă ocazia să îi ajute pe alții. Valorile tradiționale privind familia vor fi foarte importante pentru el. Sunt favorizate relațiile din care Andrei își trage energia: ele vor fi stabile, profunde și de lungă durată.

Uranus
Uranus în Peşti: Persoană cu fantezie, talente şi intuiţie foarte dezvoltate. Poate chiar să aibă vise premonitoare sau puteri paranormale. Însă acestor persoane le este greu să ia decizii şi deseori le lipseşte ambiţia, trebuind să fie împinse de la spate de alţii.
Uranus în casa VI: Andrei va căuta meserii lipsite de monotonie, pe cât posibil fără program fix. Posibil ca unele probleme cu nervii să îi afecteze sănătatea.
Uranus retrograd: Andrei va fi mereu pregătit să experimenteze ceva nou. E posibil să treacă prin tot felul de fluctuaţii privind casa VI, în care se află Uranus: casa carierei şi a sănătăţii. E important să îşi controleze spiritul rebel şi să îşi canalizeze această energie spre proiecte creative, să fie original şi independent.
Uranus trigon Soare: vezi mai sus
Uranus trigon Mercur: vezi mai sus
Uranus careu Pluton: Aspectul arată că lui Andrei îi va fi greu să acţioneze în situaţii neprevăzute şi că se va adapta greu atunci când apar schimbări bruşte în viaţa sa.
Uranus opoziţie Ceres: Asteroidul susținerii, al grijii față de ceilalți, se “bate cap în cap” cu planeta revoluției, a individualismului și a intuiției. Dacă Andrei va avea ghinionul să crească într-o familie destrămată, e posibil să aibă problem mai târziu, în viața de familie, pentru că nu va reuși să împace sentimentele de iubire față de familie cu dorința de libertate. În plus, acest aspect poate adduce neîncredere în propria intuiție. Problemele pot fi rezolvate, dacă va reuși să facă unele compromisuri între dorințele sale și cele ale persoanelor din jur.

Neptun
Neptun în Vărsător: Aceste persoane caută mereu iluminarea, simt intuitiv ce e bine pentru societate şi ce trebuie făcut pentru ca aceasta să progreseze. Au talent în ceea ce priveşte tehnica.
Neptun în casa V: Din viaţa lui Andrei vor face parte multe relaţii platonice sau secrete, se va simţi atras de persoane ce îl contrariază. Va fi talentat şi sensibil, dar îi va fi greu să se concentreze asupra unei activităţi creative. Dacă va decide să aibă copii (nu va şti sigur dacă vrea), aceştia probabil vor fi retraşi, dar vor fi foarte apropiaţi de Andrei.
Neptun retrograd: Lui Andrei îi va fi greu să accepte realitatea şi va trăi deseori într-o lume imaginară. Va „visa cai verzi pe pereţi“ şi va avea chiar tendinţa de a crede că respectivele vise sunt reale – mai ales în ceea ce priveşte casa V, casa copiilor, a creativităţii şi a dragostei. Trebuie să accepte persoanele din anturaj aşa cum sunt ele şi nu aşa cum îşi doreşte el ca ele să fie. Atenţie: posibile probleme cu alcoolul sau drogurile, pentru a evada din realitate.
Neptun conjuncţie Jupiter: vezi mai sus
Neptun careu Lună: vezi mai sus
Neptun sextil Pluton: Dorul mistic al lui Neptun se întâlnește cu dorința de schimbare a lui Pluton, ceea ce duce la o expansiune a spiritualității, la o accentuare a puterilor paranormale (posibile premoniții, etc.).
Neptun conjuncţie Chiron: Andrei va avea puterea de a influența mase de oameni. Ar fi potrivit ca învățător, pentru că va reuși să transmit celor din jur mai mult decât doar cuvinte. Va fi o persoană foarte sensibilă, care simte orice “vibrație” venită din partea celorlalți, dar e important să nu își suprime sentimentele și trăirile.
Neptun opoziţie Pallas Atena: Andrei ar putea avea problem între a distinge ce e real și ce nu. Persoanele cu acest aspect în astrograma natală sunt ușor influențabile și pot ajunge chiar să își schimbe religia sau sistemul de valori. Pentru a păstra contactul cu realitatea și a evita problemele, e important să își folosească creativitatea pentru a realize lucruri concrete, creativitatea va fi cea care îl va ancora, în cele din urmă, în realitate.

Pluton
Pluton în Capricorn: Copiii născuţi cu Pluton în Capricorn sunt rezistenţi, pragmatici şi acţionează urmărindu-şi bine ţelul. Ar putea fi politicieni buni.
Pluton în casa III: Dorinţă mare de a comunica şi de a afla secretele vieţii. În acelaşi timp, va pune mare preţ pe intimitate.
Pluton retrograd: Andrei va avea parte de multe conflicte interioare şi va trebui să înveţe să se autocotnroleze şi să nu se implice în lupte pentru putere, pentru dominare. E important să îşi asculte intuiţia şi să fie sincer cu sine. De asemenea, e bine să ierte – atât pe sine, cât şi pe ceilalalţi – dar să nu uite lecţiile învăţate de-a lingul vieţii.
Pluton careu Ascendent / Pluton careu Descendent: Andrei va considera că rolul său în viață este acela de a-i conduce pe ceilalți. Tocmai din acest motiv, ar putea avea probleme cu persoanele superioare ierarhic sau probleme în relații. Chiar dacă greșește, va avea tendința să “o țină pe-a lui”. Dacă va învăța să fie moderat, chiar va putea fi un bun șef și organizator, pentru că va trece cu ușurință peste provocările apărute la locul de muncă.
Pluton opoziţie Mijlocul Cerului / Pluton conjuncţie Fundul Cerului: Experiențele din timpul copilăriei îl vor marca puternic pe Andrei. Mai ales unul dintre părinți va avea o mare influență asupra sa, de aceea e important ca acea influență să fie una bună. De asemenea, e important ca Andrei să învețe și din propriile experiențe, nu să se ghideze doar după principiile învățate de la persoane mai în vârstă. O altă posibilă problemă: unul dintre părinți s-ar putea lega prea puternic de el, refuzțnd să accepte ca Andrei a crescut. Dacă acel părinte nu îl va trata pe Andrei într-un mod potrivit vârstei, băiatul riscă să nu se dezvolte suficient pe plan psihologic.
Pluton careu Uranus: vezi mai sus
Pluton sextil Neptun: vezi mai sus
Pluton sextil Chiron: Andrei va avea puterea să transforme situațiile în așa fel încât se se vindece, atunci când are probleme. E important, însă, să folosească această putere de transformare pentru a evolua și pentru a face ceva măreț din orice lucru mic, pentru a “scoate apă din piatră seacă”. În cel mai rău caz, acest aspect l-ar putea face să creadă că a luat-o pe drumul cel bun, pentru simplul motiv că toți ceilalți contestă deciziile sale.
Pluton careu Junona: Acest aspect denotă tensiuni între dorința de putere și nevoile ce apar în relații. Posibile lupte pentru putere cu partenera, care pot duce ori la autodistrugere, ori la dominarea iubitei. Pot să apară chiar și unele problem sexuale, gelozie exagerată sau dependența de parteneră. Andrei se va simți atras de femei puternice, pasionale și misterioase. Pentru a evita problemele, e important să învețe să ierte (atât pe sine cât și partenera) și să transforme dorința de putere în încredere.

4. Asteroizii şi alte puncte importante: poziţia în zodii şi în case, asepectele formate
(aspectele formate cu planetele enumerate mai sus nu vor mai fi trecute şi aici)

Junona
Junona în Berbec: Andrei va căuta o femeie puternică, hotărâtă, dominantă. E posibil ca partenera sa să fie chiar agresivă.
Junona în casa VII: Așezarea Junonei în această casă subliniază nevoia lui Andrei de a găsi o parteneră alături de care să se simtă împlinit. Aspectul este cu atât mai puternic datorită faptului că Junona se află în conjuncție cu Descendentul (deci atinge axa Ascendent-Descendent).

Acendent / Descendent
Ascendent în Balanţă: vezi informaţiile detaliate de la începutul astrogramei
Descendent în Berbec: Andrei va căuta o parteneră puternică, care să îl ajute să se deschidă, el fiind mai degrabă pasiv în relații. Se va înțelege foarte bine cu cei născuți în Berbec sau cu persoanele care au ascendentul în această zodie. Andrei va evolua datorită relațiilor și se va simți împlinit numai atunci când va avea o parteneră alături.

Mijlocul Cerului / Fundul Cerului (Medium Coeli / Imum Coeli)
MC în Rac: Persoanele cu Mijlocul Cerului în Rac sunt sensibile, creative și au puterea de a se reinventa, de a renaște, atunci când apar probleme. Au o intuiție foarte bună și locul de muncă potrivit ar fi unul care le permite să își folosească această intuiție și capacitatea de a comunica.
IC în Capricorn: Zodia în care se află Fundul Cerului (cuspida casei IV, a căminului, a rădăcinilor) arată felul în care va fi Andrei în casă, modul în care se va raporta la părinți. Cu IC în Capricorn, cuvintele de ordine sunt: seriozitate, ambiție, organizare, structură.
Axa MC-IC: Axa MC-IC trece prin Capricorn și Rac. Poziționată în aceste zodii, ea reprezintă relația părinte-copil. Andrei va căuta merau siguranță și protecție. În relații, va avea tendința de a devein dependent, de a lua postura unui copil care trebuie îngrijit.

Lilith (Luna neagră)
Lilith în Capricorn: Andrei va dori să fie împlinit atât pe plan material cât și pe plan spiritual. Este, însă, greu să atingem absolutul, astfel încât Andrei se va lovi și de anumite piedici. Rigid în străfundul său, îi va fi greu să accepte viața așa cum e și va aștepta mai degrabă ca totul să graviteze în jurul său. Cum acest lucru nu este posibil, ar putea trece prin decepții și va avea tendința să se izoleze. Sexul poate juca un rol în carieră: fie va atinge o anumită poziție datorită unei relații cu o femeie, fie ar putea fi afectat pe plan professional de un scandal sexual. Partea bună e că Lilith în Capricorn îi va da puterea să înfrunte orice adversar.
Lilith în casa IV: Poziționarea lui Lilith în casa carierei și a sănătății va aduce unele conflicte privind locul de muncă: lui Andrei îi va fi greu să respecte autoritatea persoanelor superioare ierarhic sau se va adapta greu unei munci caracterizate prin rutină. Va căuta locuri de muncă neobișnuite sau care să îi permit să își organizeze programul după cum dorește. În ceea ce privește sănătatea, va trebui să fie atent la orice symptom. Dar acestea nu trebuie analizate ca ceea ce sunt, ci din punct de vedere emoțional, pentru că – în vazul lui Andrei – problemele fizice ar putea avea mai degrabă cauze psihologice. Dacă se va simți bine din punct de vedere emoțional, nu va avea probleme pe plan fizic.

Nodul Nord / Nodul Sud
Nodul Nord reprezintă destinul unui om. Axa formată de Nodul Nord și Nodul Sud arată drumul pe care îl va urma o persoană în viață.
Axa Nord Nod – Nord Sud în Vărsător-Leu (cu unele elemente din Capricorn-Rac): Aceste persoane sunt foarte șarmante, sigure pe sine și au tendința de a fi lideri. Deja la vârsta copilăriei vor căuta să fie mereu în central atenției. Se vor lovi, însă destul de repede de realitate, când își vor da seama că nu sunt ei centrul universului. Andrei va avea tendința de a se însingura, de aceea părinți trebuie să îi explice cum funcționează ființa social, care sunt principiile societății. E important ca creativitatea lui Andrei să fie utilizată în cadrul unor proiecte sociale sau de grup, astfel va putea găsi un echilibru. Locul Soarelui în horoscop arată prin ce va ieși Andrei în evidență, ce îl va ajuta să găsească echilibrul: în cazul său, este vorba despre Rac, deci despre sentimente.
Nodul Nord fiind la 0 grade în Vărsător, vor apărea și unele elemente ale zodiilor Capricorn-Rac. Pentru Andrei, va fi foarte important să se simtă iubit, protejat, în siguranță. Va căuta mereu să câștige iubirea celorlalți și deseori se va comporta ca un copil. Sentimentele vor fi pentru el foarte importante. Pentru a găsi echilibrul, Andrei va trebui să fie cât mai matur și să nu forțeze prea mult nota atunci când ajunge să ”cerșească” iubire.

Pars Fortunae
Pars Fortunae în Leu, casa XI: Această poziționare a Punctului Norocului aduce cu sine prestigiu, putere și de obicei avere, în funcție de casa în care se află. Creativitatea sa îl va ajuta pe Andrei mai ales în domeniul prietenilor și al grupurilor: ar putea atinge o stare materială bună dacă lucrează în grup sau alături de prieteni. Poziție favorabilă călătoriilor.

Vertex
Vertex sau Poarta Destinului e foarte important în horoscop: atunci când o planetă tranzitează axa formată de Vertex și Anti-Vertex, se produc evenimente deosebite în viața noastră, de obicei întâlnim persoane care vor juca un rol foarte important pentru noi. În sinastrii (astrograme comparate, ale cuplurilor), conjuncția dintre Vertexul unei persoane și Soarele, Luna, Ascendentul, Mijlocul Cerului, Venus sau Marte ale partenerului arată compatibilitatea dintre cei doi.
Vertex în Berbec: Calități de lider, puterea de a trece peste inhibiții și de a învinge temerile. Va simți mereu nevoia de a se exprima. Această localizare a lui Vertex îl va ajuta să descopere abilități de care nu era conștient. E important să nu cadă în mediocritate, pentru că acest lucru l-ar demoraliza.
Vertex în casa VII: Poziționat în casa VII, Vertex va aduce fie o relație/căsătorie neașteptată, fie o parteneră care îl va face pe Andrei să se schimbe radical.

Punctul arab al căsătoriei
Ascendent + Descendent – Venus = 26° în Rac
„Ursita” lui Andrei este o femeie născută în zodia Racului. Asta nu înseamnă, însă, că trebuie să caute neapărat femeia respectivă: cele mai multe cupluri nu îndeplinesc acest criteriu, dar se înţeleg totuşi bine. Multe persoane nu întâlnesc „ustitul/ursita”. Sau cunosc persoana respectivă, dar „trec” pe lângă ea, fără a forma un cuplu. Totuşi, acest lucru nu înseamnă că nu vor avea o căsnicie fericită.
Contează mai mult planetele personale ale celor doi parteneri şi ce aspecte se formează în sinastrie (astrograme „suprapuse”) şi în tema compusă (astrogramă în care se face „media” poziţiilor planetelor celor două persoane, determinându-se, astfel, o nouă poziţie pentru planetele cuplului).
De asemenea, nu înseamnă că orice femeie născută în această zodie va fi partenera ideală!

error: Material protejat / opţiune dezactivată