Previziuni astrologice pentru luna iulie 2012

Luna iulie va fi ceva mai liniştită decât luna iunie, din punct de vedere astrologic. În continuare au, însă, loc evenimente importante, cum ar fi intrarea lui Uranus şi apoi cea a lui Mercur în mişcare (aparent) retrogradă.

Ziua de 1 iulie ar trebui să ne aducă o fărâmă de linişte interioară şi ocazia de a ne „vindeca” în urma unor răni sufleteşti: Soarele formează trigon cu Chiron şi ne sprijină în acest sens.

În data de 3 iulie, au loc mai multe evenimente: Marte trece în Balanţă, Jupiter va fi în conjuncţie cu Nodul Sud şi se formează Lună plină.
Marte trece în Balanţă după un tranzit de aproximativ 8 luni prin Fecioară. Intrând în Balanţă, ne îndeamnă să fim mai diplomaţi. Încercările de a convinge pe cineva într-un mod agresiv vor eşua. Urmează o perioadă în care contactele şi comunicarea armonioasă vor fi foarte importante. În acelaşi timp, însă, deciziile se vor lua mai greu decât până acum.
Conjuncţia pe care Jupiter o formează cu Nodul Sud ne îndeamnă să evoluăm, prin desprinderea de trecut. Este momentul să lăsăm în urmă anumite lucruri sau persoane care ne ţin în loc şi din cauza cărora nu putem evolua.
Luna plină se formează pe axa Rac-Capricorn, care vorbeşte despre siguranţă, dar şi despre relaţia cu familia şi cu trecutul. Aflându-se în Capricorn, aproape de Pluton, Luna plină va activa din nou careul Pluton-Uranus, care s-a format în 24 iunie. Astfel, Luna plină va scoate la suprafaţă tot felul de nemulţumiri, iar noi vom fi foarte sensibili privind acele teme. Dacă aveam gânduri legate de siguranţa noastră, de viitorul nostru, acum frustrarea este accentuată şi sunt posibile certuri, mai ales în relaţiile dintre părinţi şi copii. Pe plan social, nemulţumirea populaţiei este din nou la cote ridicate.

În 4 iulie, Mercur formează sextil cu Venus şi trigon cu Uranus. Este o zi bună pentru comunicare şi pentru întâlniri. Vom fi mai carismatici, mai simpatici, dar vom avea şi multe idei, unele dintre ele inovatoare. E posibil chiar să facem contacte noi. Persoane noi – eventual unele cu care am putea ajunge să avem o relaţie amoroasă – vom cunoaşte şi în 5 iulie, când Venus şi Uranus se află în trigon.

Venus va forma careu cu Chiron în 8-9 iulie, putând redeschide unele răni pe care le-am avut pe plan sentimental. Ar putea fi vorba despre lucruri care s-au petrecut în 13 aprilie sau 17 iunie, iar acum revin în actualitate.

Din 13 iulie, Uranus va fi în mişcare retrogradă, până în 14 decembrie. Va fi o perioadă în care trebuie să reflectăm ce schimbări au avut loc în viaţa noastră. Mai ales dacă am făcut ceva pentru a ne elibera, a ne „debarasa” de trecut sau de o relaţie – acum vom vedea ce rezultate au avut acţiunile noastre. De asemenea, trebuie să ne aşteptăm la tot felul de lucruri neprevăzute: atât la diverse evenimente cât şi la eventuale schimbări subite ale stării noastre de spirit.

Sextilul Mercur-Uranus din 14 iulie ne-ar putea aduce idei noi, planuri noi, mai ales dacă lucrăm în domeniul tehnic, în inginerie sau în domeniul IT. Păstraţi ideile, dar nu le puneţi încă în practică! Spun acest lucru pentru că, din 15 iulie, Mercur va fi retrograd şi planurile vor fi amânate. Până în 8 august (când Mercur revine în mişcare directă), nu semnaţi contracte şi încercaţi să amânaţi tot ce ţine de călătorii, comisioane sau de comunicare prin poştă sau internet. Dacă vreţi să faceţi achiziţii importante (maşină, casă), vă sfătuiesc, şi în acest caz, să mai aşteptaţi.
Atenţie, Mercur retrograd va duce şi la o comunicare deficitară, deci pot să apară unele neînţelegeri, care vor duce la ceartă. Tensiuni vor fi mai ales în 15 iulie, când se formează careul Soare-Saturn. Ni se va părea că alte persoane ne pun piedici – încă un element care va duce la certuri. Încercaţi să vă păstraţi calmul şi să nu vă faceţi speranţe prea mari – cel puţin legate de evenimente ce vor avea loc în 15 iulie.
Fiind vorba de o retrogradare în zodia Leului, zodie care guvernează romantismul, nu e exclus ca, în această perioadă, să fim contactaţi de un fost partener / o fostă parteneră sau să revenim la o iubire mai veche.

Între 17-19 iulie, se va forma din nou un careu în T: Marte va fi în careu cu Pluton şi în opoziţie cu Uranus. Deşi Marte în Balanţă ne îndeamnă să fim mai diplomaţi, aspectul format în această perioadă este unul care vorbeşte despre agresivitate la cote foarte ridicate. Avem trei planete „rebele”, agresive – formând aspecte tensionate. Vor reveni în actualitate temele care ne-au preocupat la finalul lunii iunie, dar de data aceasta s-ar putea isca unele conflicte mai mari decât în perioada precedentă. De asemenea, e posibil să asistăm la catastrofe naturale: cutremure, erupţii vulcanice sau incendii pe arii extinse.

În 19 iulie, se formează Lună nouă în Rac. Este momentul unui nou început, mai ales în ceea ce priveşte sentimentele noastre şi relaţia cu familia, respectiv căminul. Fiind aproape de Pluton, Luna va activa şi ea careul Pluton-Uranus. Vom fi foarte sensibil şi sentimentele ne vor fi „în fierbere”. Chiar dacă doriţi un nou început, atenţie cum vă exprimaţi, astfel încât să nu ajungeţi la dispute cu membrii familiei.

O zi mai bună va fi data de 22 iulie, când se formează sextilul Jupiter-Uranus şi sextilul Mercur-Marte. Este o zi bună pentru discuţii, care vor decurge armonios şi care v-ar putea aduce idei noi. Nu uitaţi, însă: aşteptaţi cu punerea în aplicare a planurilor până după data de 8 august sau lăsaţi loc de întoarcere, în caz că una dintre persoanele implicate se răzgândeşte.

Tot în 22 iulie, Soarele va trece în zodia Leului. Dacă, în ultima lună, ne-am preocupat mai mult de familie şi de cămin, acum vine momentul să ne dedicăm mai mult propriei persoane. Urmează o perioadă mai romantică şi în care ne bucurăm mai mult de viaţă. Devenim mai creativi şi parcă redescoperim copilul din noi.

Două zile mai târziu, în 24 iulie, Jupiter va forma careu cu Chiron şi sextil cu Mercur. În această zi, vom comunica mai bine cu subconştientul nostru şi ne va fi uşor să ne dăm seama de ce suferim. Iar, după ce înţelegem acest lucru, vom şti ce putem face pentru a ne simţi mai bine, pentru a ne vindeca sufletul.

În 25 iulie, efectele lui Mercur retrograd ar putea fi uşor diminuate: Mercur formează trigon cu Uranus, acest lucru îmbunătăţind comunicarea, mai ales dacă e vorba de transmiterea de mesaje online.
În 28 iulie, Soarele şi Mercur retrograd vor forma o conjuncţie. Comunicarea va fi îmbunătăţită – dar e vorba mai mult de comunicarea cu subconştientul, cu psihicul nostru. E un moment bun pentru a ne autoanaliza, mai ales pentru a analiza ceea ce simţim în legătură cu o relaţie amoroasă. Dacă acest aspect se va concretiza pe plan exterior, ar putea fi vorba din nou de reluarea comunicării cu un partener mai vechi / o parteneră mai veche.

La finalul lunii, în 31 iulie, vom avea parte de o zi minunată, când se formează trigonul Soare-Uranus şi trigonul Venus-Saturn. Este o zi care ne cere să fim flexibili şi să ne aşteptăm la orice. E posibil să apară o schimbare pe plan relaţional (indiferent că e vorba de relaţii profesionale sau sentimentale). Dar, de data aceasta, legătura nouă va fi ori cu o persoană pe care o cunoaştem deja de mai mult timp, ori ni se schimbă optica şi intrăm cu mai multă maturitate şi seriozitate în relaţie.

error: Material protejat / opţiune dezactivată