Venus în cele 12 zodii, în astrograma natală

Venus este planeta iubirii, iar poziţia ei în astrograma natală ne spune multe despre relaţiile noastre cu alte persoane.

Locul pe care Venus îl ocupă în cele 12 zodii, în astrograma natală, indică felul în care reacţionăm în relaţii, dar şi legătura noastră cu arta şi cu estetica.

Venus în Berbec

Persoană care se îndrăgosteşte la prima vedere şi la fel de repede trece peste relaţii. Impulsivă, irascibilă şi mai egoistă decât vrea să recunoască, dar şi pasională şi iubăreaţă. Deşi caută un partener care să se ridice la nivelul său intelectual, apreciază mai întâi aspectul fizic al unei persoane.

Venus în Taur

În Taur, Venus se află în domiciliu, de aceea persoana cu această poziţionare este una şarmantă, pasională şi talentată din punct de vedere artistic. Are o viaţă sexuală activă, dar de preferat cu aceeaşi persoană: nu îi stă în fire să îşi înşele partenerul. Are nevoie de siguranţă, de un partener loial şi de confort. Apreciază mâncarea bună.

Venus în Gemeni

Acestor persoane le place să flirteze şi se simt atrase de indivizi dinamici şi inteligenţi. Sunt în stare să păstreze o relaţie şi fără a avea partenerul aproape, doar prin telefon, e-mail sau fax. Le este greu să distingă între o aventură trecătoare şi iubire adevărată. În funcţie şi de alte aspecte, pot trece printr-un divorţ.

Venus în Rac

Persoană simpatică, sensibilă şi fidelă, care se simte cel mai bine în sânul familiei. Chiar dacă pare foarte sigură pe ea, se teme de respingeri. Ţine şi cu dinţii de partener şi de prieteni.

Venus în Leu

Persoană creativă şi loială, căreia îi place luxul. Este pasională şi iubeşte artele. Cel mai bine se simte dacă, pe lângă iubire, partenerul îi poate oferi şi stabilitate materială.

Venus în Fecioară

Vei face orice pentru persoana iubită, dar eşti în acelaşi timp critic(ă) şi doreşti să controlezi totul. Analizezi fiecare cuvânt al partenerului, fiecare scrisoare ce o primeşti, pentru că vrei să fii sigur(ă) că înţelegi corect situaţia. Persoanele cu Venus în Fecioară sunt timide pe plan sexual (chiar dacă unele par a fi foarte deschise spre orice, la prima vedere – de exemplu nativii din Leu cu Venus în Fecioară).

Venus
Venus

Venus în Balanţă

Persoană foarte romantică, dar care uneori idealizează o relaţie şi are dificultăţi în a accepta realitatea. Trece cu greu peste dezamăgiri şi peste relaţiile eşuate, dar e atractivă şi are mereu o mulţime de admiratori. Fire simpatică, îşi face uşor prieteni. Cu Venus în domiciliu (e planeta dominantă a Balanţei), persoana are o sensibilitate estetică dezvoltată.

Venus în Scorpion

Persoană pasională, care atrage mulţi admiratori şi e dispusă să cunoască totul despre iubire şi sexualitate. Are sex-appeal-ul tipic Scorpionilor şi va duce o viaţă furtunoasă. Îi plac momentele intime, dar poate deveni geloasă şi răzbunătoare.

Venus în Săgetător

Eşti pasional(ă) şi sentimental(ă) şi vezi iubirea mai degrabă ca pe o aventură decât ca pe un mod de a-ţi asigura viitorul. Îţi place să şochezi lumea şi te simţi atras(ă) de parteneri care provin din alt mediu social sau care luptă pentru o anumită cauză. Partenerul trebuie să îţi ofere libertate şi să te ajute să cunoşti lumea – nu suporţi persoanele care îţi impun limite.

Venus în Capricorn

Eşti o persoană constantă în privinţa sentimentelor şi pasională din punct de vedere sexual, dar ţi-e greu să îţi exprimi sentimentele. Îţi ascunzi deseori sentimentele, pentru că nu îţi plac joculeţele sentimentale sau manipularea, ci pui mare accent pe stabilitate şi încredere. În dragoste, doreşti să ai totul sub control.

Venus în Vărsător

Ai o mulţime de prieteni, pentru că eşti o fire deschisă şi prietenoasă. Te simţi atras(ă) de persoane nonconformiste. Totuşi, nu eşti o persoană foarte pasională, ci mai degrabă te atrag discuţiile intelectuale decât cele pe teme romantice. Sexualitatea e pe planul secund. Uneori cauţi singurătate şi inima ta e greu de cucerit.

Venus în Peşti

Persoană pasională, sentimentală, cu suflet de artist, care va face orice pentru partener, pe care îl idealizează. Poţi fi uşor păcălit(ă) şi deseori accepţi acest lucru fără a opune rezistenţă. Atunci când faci acest lucru, poţi deveni agresiv(ă) şi şantajezi partenerul pe plan sentimental. Ai tendinţa de a-ţi sacrifica nevoile şi dorinţele, în favoarea persoanei iubite.

Nu rata articolele mele! Abonează-te pentru a primi prin e-mail articolele noi:

Poate te interesează şi: Marte în cele 12 zodii, în astrograma natală

error: Material protejat / opţiune dezactivată